FC Botoşani, chin pe caniculă cu rivalii din Suceava – GALERIE FOTO

 

Echipa fanion a judeţului a învins cu 2 – 0 nou promovata CFR Rapid Suceava în partida de prezentare a lotului pentru sezonul competiţional 2012/2013. Prima parte a meciului, disputată pe o căldură greu de suportat, a constat în mare parte într-o luptă surdă, fără mare ocazii de poartă.

În repriza a doua, odată cu lăsarea umbrii şi efectuarea mai multor schimbări, jocul s-a mai animat şi roş-alb-albaştrii au deschis scorul în minutul 67 prin Vraciu, care a profitat de o greşeală a portarului oaspeţilor. Avantajul a fost majorat de Chişu, care în minutul 88 a fost lansat singur cu goalkeeperul advers şi a stabilit scorul final. Pe banca tehnică a botoşănenilor a stat Costel Orac. El a început cu următorul 11: Curileac – Maghici, Dinu (c), Ursu, Bordeanu – Mărmăneanu, Vaşvari, Croitoru, Chiriac – Vraciu, Cârjan. Pe parcursul jocului a fost rulat întreg lotul. La partidă au asistat în jur de 1.500 de spectatori. Ea a fost precedată de prezentarea fiecărui fotbalist în parte şi de câteva declaraţii ale oficialilor clubului, care au promis la staţia de amplificarea că echipa se va bate pentru promovarea în Liga I. Jucătorii au intrat pe teren însoţiţi de copii şi au trimis mingi în tribune.













VEZI ŞI:
ACUM : Viceprimar, patron şi 500 de oameni la prezentarea FC-ului– FOTOGALERIE









 VEZI ŞI:
Spectacol cu obstacole şi cai pe stadion, Iftime jr. jocheu – GALERIE FOTO