Jucătorii lui Flavius Stoican au pierdut cu UTA Arad într-un meci ce a contat pentru etapa 25 din Superliga.
Partida s-a desfășurat pe Arena Francisc Neuman din Arad începând cu ora 14:30. Terenul înghețat a creat probleme celor două echipe.
Începutul meciului a fost cum nu se poate mai rău pentru FC Botoșani. Mai întâi, în minutul 4, Alin Șeroni comite henț în careu. Arbitrul Bogdan Dumitrache, după consultarea VAR, acordă penalty pentru arădeni. Stefan Milosevic îl învinge pe Eduard Pap. Apoi, în minutul 11, același Milosevic reușește dubla.
FC Botoșani dă speranță prin Dragu, însă golul a fost anulat din cauza unui offside. Jucătorii antrenați de Flavius Stoican au avut multe greșeli individuale. Păreau că revin în meci odată cu golul lui Mihai Roman din minutul 38, dar în prelungirile primei reprize, după o gafă a lui Mboko, UTA Arad marchează prin Rareș Pop.
Și în repriza secundă jocul Botoșaniului a fost modest, lipsit de idei. Niciuna dintre cele două echipe nu a mai marcat.
FC Botoșani a avut două șuturi pe poartă în tot meciul.
Scor final
UTA Arad – FC Botoșani: 3 – 1
Înainte de această partidă, UTA Arad se afla pe penultimul loc în clasamentul Superligii în timp ce FC Botoșani era pe poziția a opta. Arădenii nu mai câștigaseră un meci de cinci luni.
Echipele de start:
FC Botoșani: Pap, Mboko, Mutombo,, Șeroni, Țigănașu, Ivanov, Dican, Zabou, Mailat, M.Roman II, Dragu
UTA: Balaur, Benzar, Erico, Benga, Abeid, Pop, Batha, Anton, Ubbink , Milosevic, Postolachi
(sursa foto – gsp.ro)