FC Botoșani, atacuri pe toate planurile pentru banii pe Moruțan: Încă o plângere împotriva FCSB

Telenovela transferului lui Moruțan continuă cu noi plângeri din partea FC Botoșani. 

 

Război pentru banii pe Moruțan

 

Chiar dacă Gigi Becali și Valeriu Iftime sunt teoretic prieteni, totuși FC Botoșani nu a ezitat să reclame FCSB la Camera pentru Soluționarea Litigiilor pentru a afla suma exactă din transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. ProSport a aflat că moldovenii au înaintat acum și o altă reclamație la FRF împotriva roș-albaștrilor și le solicită vicecampionilor alte 9 procente din bonusul de 600 de mii de euro pe care gruparea din Turcia îl are acum de plătit către FCSB.

 

FC Botoșani a făcut mai multe solicitări pe cale amiabilă spre FCSB pentru a afla suma exactă de transfer a lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. Moldovenii dețin 9 la sută dintr-un ulterior transfer al jucătorului, cel care este acum reprezentat de firma de impresariat a lui Giovanni Becali, și voiau să vadă documentele oficiale. Însă, cum roș-albaștrii au tot refuzat, în cele din urmă Valeriu Iftime le-a dat ordin oamenilor săi să reclame FCSB la Camera pentru Soluționarea Litigiilor.

 

Atunci, FC Botoșani a primit în cele din urmă actele oficiale de transfer, iar suma de vânzare a internaționalului român la Galatasaray a fost de 3.500.000 de euro, bani pe care Gigi Becali îi primește în patru rate.

 

Botoșani solicită 9 % din bonusul de 600.000 de euro

 

Momentan, FC Botoșani are de încasat 9 la sută din 3.500.000 de euro, iar roș-albaștrii nu doresc să le dea toți banii deodată moldovenilor, ci în tranșe, așa cum îi primesc și ei de la Galatasaray. Dar, oamenii lui Iftime din club doresc achitarea întregii sume într-o singură tranșă.

 

ProSport a aflat că FC Botoșani solicită acum celor de la FCSB, printr-o cerere precizatoare către Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, și alte 9 procente din bonusul de 600 de mii de euro pe care FCSB îl are de încasat de la Galatasaray, după ce Moruțan a îndeplinit deja o clauză din contractul dintre gruparea lui Gigi Becali și echipa din Turcia. Ei bine, conform contractului dintre cele două tabere, dacă internaționalul român are 15 apariții în echipa lui Fatih Terim, atunci turcii trebuie să le mai plătească celor de la FCSB alți 600 de mii de euro, pe lângă cei 3.500.000 de euro. Iar moldovenii solicită în jur 54.000 de euro din bonusul respectiv.

 

În total, cu tot cu banii anteriori, FC Botoșani solicită celor de la FCSB suma de 279 de mii de euro plus TVA, conform indemnizației de transfer (inclusiv bonusuri primite conform acordului de transfer).

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store