FC Botoşani a stabilit preţul la biletele pentru CFR Cluj

 

La trei zile distanţă de meciul istoric care se va juca pe Stadionul Municipal duminică cu începere de la orele 17:00, oficialii de la gruparea fanion a judeţului au stabilit şi preţurile biletelor de intrare care vor fi diferenţiate în funcţie de locul din baza sportivă.

Astfel, deşi în primă fază s-a vehiculat o sumă de 40 de lei pentru un bilet la tribune, acesta a fost scăzut cu 10 lei, astfel încât suporterii care vor veni să vadă meciul FC Botoşani – CFR Cluj din tribune vor achita câte 30 de lei fiecare.
Preţurile sunt mai mici la peluze însă triple faţă de cele practicate în liga a doua, adică 15 lei pentru un loc în aceste zone. Potrivit preşedintelui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, biletele ar urma să fie puse în vânzare în cursul zilei de mâine, 19 iulie 2013. De asemenea, intrarea în stadion se va face co două ore înainte de  fluierul de start al arbitrului central. Biletele pot fi achiziţionate de la Stadionul Municipal.
CITEŞTE:
Îmbrânceală pe stadion cu câini, jandarmi şi fani violenţi – FOTO&VIDEO