FAZA ZILEI : Un liberal aproape convins că s-au tăiat pensii în România : Măi, poate-s prost…

Întreaga campanie îndreptată împotriva lui Traian Băsescu, Emil Boc sau în ultimul caz, Klaus Iohannis aproape că-și atinge țelul. S-a repetat într-atât de multe ori acest lucru și s-a menționat într-atât de multe materiale încât unii aproape că ar jura că Guvernul Boc chiar a tăiat pensii. Chiar și Iohannis. Deși pe atunci era doar un primar de oraș.

 

Liberalul Gheorghe Sorescu s-a arătat stupefiat de direcția în care a fost dusă campania electorală, mai ales de către cei care se află în partidul de guvernământ. Partea bună ar fi faptul că această competiție electorală de ”care pe care” se apropie de final.
”Este o mare prostie, Iohannis este acum acuzat că face și trafic cu organe…adică suntem oameni serioși? Mai sunt patru zile, o să dea Dumnezeu și  o să treacă. Știți cum e? Devenim caraghioși. Cu siguranță Iohannis va fi un altfel de președinte față de Băsescu. Într-adevăr Băsescu a tăiat pensii, pentru că Boc era așa de mic că nu a mai avut curajul să vină”, a declarat Gheorghe Sorescu.
În 2010 într-adevăr a existat o intenție de reducere a pensiilor cu 15 puncte procentuale însă care a fost imediat sancționată de Curtea Constituțională a României.
Și nici nu s-au mai tăiat pensiile, mă rog, salariile, aproape devenim, ca picătura chinezească, dacă îi spui la un om că-i prost și-i spui de-o sută de ori : măi, poate-s prost, dar în mintea lui poate nu o fi chiar așa blegoman”, a adăugat liberalul râzând.
Premierul Victor Ponta și-a asumat în campanie mărirea pensiilor și a lansat mai multe afișe prin care prezidențiabilul de dreapta este acuzat că ar fi fost de acord cu tăierea unor pensii…care nu au fost tăiate totuși, niciodată. (G.E.)
CITEȘTE:
Anti-campania cu pensiile tăiate lăsată să curgă : Orașul plin de afișe cu ”salvatorul” pensionarilor: FOTOGALERIE