Ceea ce nu au reușit toți marii lideri politici ai lumii încearcă un tânăr din Botoșani. Acesta i-a înaintat președintelui Rusiei o ofertă de a pune capăt foarte rapid războiului din Ucraina.
Mai concret, ”Bălănel” i-a propus pe TikTok lui Vladimir Putin o confruntare directă între ei doi până ce unul rămâne în picioare, iar celălalt ajunge la spital.
”Uăi Putin, da’ tu decât să detonezi bombe în Ucraina, în România, că vrei să te bați tu, că faci, că dai tu bombe, că ne omori, dar nu mai bine vii tu la Botoșani și ne batem parte în parte cu furca? Vino și te bate cu furcile cu noi, dacă ești șmecher. Vino în Botoșani, în Vorniceni, în Havârna, în Dumeni, în p... m... Vino să te bați cu furcile cu noi, nu detonezi bombe! Vino încoace, la tataia... Au tată, că am furcă cu patru coarne. Și dăm mâna după aceea la final, suntem fericiți toți... Ne batem cu furca și care-i mare și barosan trăiește și care nu, la spital. Și așa nu mai moare toată lumea”, a fost mesajul transmis de ”Bălănel”.
Deocamdată, liderul de la Kremlin nu i-a răspuns la ofertă și bombardează în continuare Ucraina.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL