La un moment de evaluare a activităţii pe anul precedent şi la câteva zile distanţă până la finalizarea verificării echipei de conducere din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani, preşedintele Florin Ţurcanu şi-ar face şi lui o auto-verificare.
"Nu pot să-i dau din prima 5”
Şeful judeţului a declarat că la rândul său a trebuit să evalueze activitatea unor salariaţi pe care îi are în subordine şi nu toţi au primit calificativ maxim.
„Şi eu am avut de dat nişte calificative la oamenii pe care îi am eu în subordine, nu foarte mulţi, dar am auditul, corpul de control şi câţiva directori şi am dat de la 1 la 5. Am dat 5 la toţi, mai puţin la un coleg nou de la audit care e nou şi i-am dat 4. Nu-l cunosc prea bine şi nu pot să-i dau din prima 5”, a declarat
Florin Ţurcanu.
În cazul celor care au primit nota maximă,
şeful CJ Botoşani a explicat că a dorit să le insufle optimism la locul de muncă pentru anul în curs.
Corpul de control are temă să nu găseească aspecte negative
În cazul evaluării lui Gheorghe Sorescu, Paul Pavăl şi Radu Judele, şeful CJ a declarat că nu doreşte ca raportul final să conţină anumite aspecte negative.
„Am vrut să le dau un curaj de a munci cu dragoste şi respect faţă de legislaţie şi faţă de instituţia în care lucrează şi mai departe legat de vicepreşedinţi, aşteptăm raportul. Am avut o discuţie cu corpul de control, încă de la început s-a pus problema ca în acel raport să nu să regăsească lucruri care nu fac cinste instituţiei”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
[[banner]]
"Atât am putut eu", Judele e corigent
Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Botoşani a arătat că şi-ar face şi o autoevaluare a activităţii proprii, la care ar obţine doar o modestă notă de trecere.
„Dacă aş putea, sincer vă spun, mi-aş face un raport şi mie pentru că este foarte bine să fiu verificat şi eu, înainte de a veni Curtea de Conturi sau alte instituţii să spună că am greşit. De la 1 la 5 mi-aş da nota 3, atât am putut eu. Pentru că nu am reuşit ce mi-am propus, nu am reuşit să găsesc bani pentru programul acela de reabilitare a drumurilor şi m-au blocat, nu am primit bani şi nu am reuşit să fac cât mi-am dorit eu pentru cetăţenii mei”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
Mai în glumă mai în serios,
preşedintele CJ a încheiat cu afirmaţia că singurul corigent ar fi administratorul public al judeţului.
„
Dacă eu am nota 3 şi Sorescu are tot 3. Nu rămân corigent pentru că la corigent trebuia să fie nota 2. Lui Judele i-aş da nota 2”, a încheiat râzând
şeful judeţului.
(G.E.)
CITEŞTE:
FAZA ZILEI: PSD îi cere demisia şi lui… Florin Ţurcanu