Competiția este deja la ediția a treia.
Mai mulți social-democrați au participat pe 26 iunie 2021 la Campionatul de Table, un concurs interjudețean.
Iar câștigătorul etapei a treia, care a avut loc la Iași, a fost senatorul Lucian Trufin.
Parlamentarului îi revine misiunea de a organiza etapa următoare a concursului.
El a făcut anunțul pe rețelele de socializare.
Iată mesajul transmis.
Relaxarea pandemică ne-a permis să reluăm și activitățile care țin de hobby-uri dar în același timp și de competiție. În metropola Iași am participat împreună cu toți competitorii la a III a ediție a campionatului nostru de table, organizată exemplar de campionul local Romică Grigoriu, căruia ii mulțumim!
La fiecare etapă, cel mai bun câștigă, de data aceasta cel puțin norocul mi-a surâs mie și tot eu sunt cel căruia îi revine onoranta misiune de a organiza etapa următoare! Felicitări tuturor participanților și organizatorilor,
Lucian Trufin, senator PSD
Printre participanți s-au regăsit și vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta și primarul de Concești, Costel Nazare, oficial independent, fost social-democrat.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: