FAZA ZILEI: Şeful CJ spune că a albit de când e preşedinte: Nu mă vopsesc, aş fi ridicol

 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu susţine că după aproape un an de zile de când a obţinut mandatul a albit mai mult decât în anii de deputăţie. Motivul pentru care numărul firelor albe din podoaba capilară a şefului CJ a început să crească ar fi responsabilităţile în care le are din funcţia pe care o conduce.

În contextul unor discuţii privind remuneraţia de care beneficiază directorii instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean dar şi salariaţii deopotrivă, Florin Ţurcanu a declarat că are un salariu lunar la un nivel aproape similar cu cel al directorului de la Memorialul Ipoteşti de exemplu.  „Eu am 46 de milioane şi am răspundere de albesc în fiecare zi câte, două, trei patru fire pe zi. M-aş duce şi eu director la Memorial şi aş sta liniştit”, a spus râzând Florin Ţurcanu. În ciuda firelor albe care aproape le acoperă pe cele închise, şeful CJ susţine că nu va apela la metode care să-l întinerească întrucât ar cădea în ridicol. „Nu mă vopsesc, stau aşa, aş deveni ridicol. Se vopsesc ăia care au pretenţii că sunt crescuţi la oraş, eu sunt de la ţară şi nu îmi permit să mă vopsesc”, a încheiat Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
 FAZA ZILEI : PSD-iştii nu scapă de Ţurcanu nici la centrul persoanelor cu handicap