FAZA ZILEI : Prefectul a găsit primăriţa care face cât 10 primari – FOTOGALERIE

 

Maricel Popa, secretarul de stat al Ministerului Economiei, prezent miercuri după-amiază la Botoşani, a avut ocazia să descopere cel mai tare primar din judeţ. I-a făcut cunoştinţă chiar primul reprezentant al Guvernului în judeţ.
aneta gireada primar mihai eminescu 15
La ceremonia de semnare a contractului pentru construcţia unui parc fotovoltaic la Frumuşica au luat parte şi 16 primari, cu precădere din zona metropolitană. După Constantin Rădeanu, primarul din localitatea care a câştigat finanţarea de 14,8 milioane lei pentru amintita investiţie, cele mai multe aprecieri le-a adunat Aneta Gireadă, primarul de Mihai Eminescu. Când a intrat în sală de şedinţe a Consiliului Local Botoşani, prefectul Costică Macaleţi l-a însoţit pe oficialul guvernamental, care a dat mâna cu toţi cei prezenţi. Când a ajuns în dreptul Anetei Gireadă, Maricel Popa a exclamat: „ooo, avem şi o d-nă primar”, la care prefectul a adăugat, „da, dar face câţi 10 primari”. Ulterior, în timpul şedinţei, soţia deputatului Verginel Gireadă a stat alături de parlamentara Tamara Ciofu. Spre deosebire de alţi primari, care au avut tot felul de întrebări, Aneta Gireadă n-a avut vreo nelămurire care să i-o rezolve secretarul de stat de la Ministerul Economiei.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Demnitarii PSD au sărit pe secretarul de stat, prefectul a ejectat elegant presa – VIDEO
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Aneta de la Ipoteşti, o primăriţă care deja face miliardele CJ-ului - DOCUMENT