FAZA ZILEI: PP-iştii vor „inplicarea” Primăriei în prevenţia stomatologică

 

Dacă patronul OTV, Dan Diaconescu se întrece noapte de noapte în prezentări de proiecte pentru interesul românilor, nici membrii Partidului Poporului de la Botoşani nu se lasă mai prejos. PP-iştii botoşăneni au pregătit o listă cu proiecte care mai de care mai îndrăzneţe pe care susţin că doresc să le implementeze în cazul în care vor prelua conducerea municipiului.

De altfel una dintre condiţiile promovării unei persoane din interiorul formaţiunii pentru candidatura la Primăria Botoşani sau Consiliul Judeţean este tocmai iniţierea unor astfel de proiecte care să vină în întâmpinarea nevoilor botoşănenilor. Asta pe lângă cel general care a fost făcut public în cursul acestei săptămâni. „Noi chiar discutăm proiecte, candidatul care va fi promovat pentru Primăria locală va fi dintre cei care a prezentat cel mai bun proiect. Nu căutăm să promovăm nepotismele sau relaţiile care nu au legătură cu partidul. Nu. Ne-am pliat proiectele pe proiectul general al partidului şi pe nevoile comunităţii locale”, susţine Marius Cristescu.
Redăm mai jos o parte dintre planurile de viitor ale PP DD, Filiala Botoşani:
"Preluarea gestiunii Primăriei Botoşani doar după ce va fi întocmit un raport de audit financiar şi un control al Curţii de Conturi toate contractele fiind făcute publice:
AVANTAJE: - obţinerea transparenţei privind activitatea Primăriei pentru perioada trecută
- scoaterea în evidenţă a cifrelor reale din buget pe care ne putem baza în următorii 4 ani
CHELTUIELI: plata auditului
Accesarea programului Casa Verde cu subvenţionare între 6.000 şi 8.000 de lei pentru fiecare locuinţă, în speţă, montarea pe acoperişul locuinţelor a câte unui panou solar cu boiler şi tuburi vidate pentru asigurarea apei calde pentru fiecare locuinţă
AVANTAJE: -investiţia este subvenţionată de Ministerul Mediului din bani europeni deci Primăria nu cheltuieşte nimic
-gratuitate pentru obţinerea apei calde necesare fiecărui apartament, cetăţenii plătind doar apa rece folosită
-începerea programului se va face cu locuinţele din cartierele sărace astfel ca cetăţenii respectivi vor fi degrevaţi de o cheltuială suplimentară, măsura poate fi privită şi în contextul protecţiei sociale
CHELTUIELI: plata unui inginer de specialitate şi a unei funcţionare pentru întocmirea dosarelor de accesare a fondurilor europene pentru fiecare locuinţă în parte
Gestionarea corectă şi transparentă a Societăţilor Comerciale aparţinând Primăriei Municipiului Botoşani prin eficientizarea managementului, depolitizarea lui şi responsabilizarea managerilor prin garanţii materiale şi criterii de performanţă
AVANTAJE: - accesul cu adevărat la specialist, nefiind numiţi politic ci prin concurs
-garanţiile materiale ale managerilor pot astupa eventualele fraude având în vedere că vom impune raportarea lunară a cifrelor reale a acestor societăţi
CHELTUIELI: - nu sunt, nu afectează bugetul Primăriei în minus ci doar în plus
Dezvoltarea unui program ce priveşte sportul de masă
AVANTAJE: - mai bună socializare între membrii comunităţii
-creşterea nivelului de sănătate şi întreţinerea lui
-scăderea cheltuielilor referitoare la sănătatea comunităţii
Inplicarea Primăriei în prevenţia stomatologică şi medicală prin obţinerea de fonduri nerambursabile şi tratarea comunităţii locale
AVANTAJE: creşterea şi întreţinerea nivelului de sănătate a comunităţii locale
CHELTUIELI: nu sunt
Centralizat: asociaţii de proprietari
-anveloparea apartamentelor
AVANTAJE: - reducerea cheltuielilor proprietarilor
-schimbarea efectivă a imaginii oraşului
Modificarea programului de audienţe a primarului, după cum urmează: luni până vineri între orele 16-19.
AVANTAJE: păstrarea legăturii reale cu problemele comunităţii
-implicarea directă a primarului în rezolvarea problemelor punctuale ale cetăţenilor comunităţii
DEZAVANTAJE: nu sunt."
*Proiectele au fost redate identic cu materialul făcut public de PP DD Botoşani.