FAZA ZILEI: Panică la Primărie, s-a întors prietenul lui Bachus

De la începutul săptămânii este iarăşi agitaţie la Primăria Botoşani. Nu chiar în toată instituţia, ci cu precădere la serviciile care îşi desfăşoară activitatea în sediul din strada Poştei.

 

Şi asta fiindcă angajaţii de acolo au tot dat cu ochii de… Marcu Chireac, juristul renumit pentru consumul de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru. Concediat toamna trecută de la municipalitate după peripeţii care au durat ani de zile, ex-funcţionarul le-a provocat ceva tresăriri foştilor colegi, însă „sperietura” a fost una de scurtă durată. Marcu Chireac nu a fost reangajat, ci a venit să îşi ridice nişte documente necesare dosarului de pensionare anticipată pe care şi-l pregăteşte.
„A solicitat nişte acte, i-au fost transmise prin poştă, însă am primit plicul înapoi şi a venit dumnealui să ridice actele”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Astfel, vreo două zile, Marcu Chireac tot a venit să îşi ridice actele. (S.B.)