FAZA ZILEI : Oprişanu pune brăţări nebunilor fiindcă fug la închisoare…

 

Conducerea Spitalului de Psihiatrie lucrează la un studiu de fezabilitate pentru implementarea unui sistem de monitorizare atentă a persoanelor internate. Cele violente ar urma să poarte nişte brăţări speciale care să transmită semnale către un dispecerat în momentul în care depăşesc curtea unităţii medicale.
Potrivit managerului instituţiei, necesitatea achiziţionării unui asemenea sistem vine după ce doi angajaţi au fost bătuţi de către bolnavi, unul având nevoie de spitalizare, dar şi din cauza faptului că o mulţime dintre cei internaţi obişnuiesc să părăsească incinta unităţii. „Este un sistem de localizare, o brăţară care se ataşează fiecăruia, şi în momentul în care a depăşit perimetrul, bipăie şi ştii că bolnavul X a plecat. În cadrul profilului e-sănătate există şi posibilitatea implementării unui asemenea sistem”, a afirmat Gabriel Oprişanu. Unitatea a semnat deja contractul cu o firmă de consultanţă, reprezentanţii acesteia au colectat datele necesare de la Botoşani şi urmează să anunţe preţul. „Nu cred că se pune chiar la toţi, n-are rost la cei care merg şi prăşesc, şi-s liniştiţi, n-are rost să îi punem GPS, le punem celor mai şturlubatici. Din 350-400 de bolnavi cât avem noi, 20-30 sunt care grozav fug la puşcărie. Ni-i aduce gardianul”, a mai spus dr.Oprişanu.