FAZA ZILEI : O șefă de instituție a scos din sărite pe toată lumea, într-o ședință – VIDEO

Pe lângă junghiurile pe care și le-au dat cei care au participat la întâlnirea care a avut loc în prima parte a zilei la Prefectură, au existat și momente care au atentat la nervii și răbdarea primarilor și directorilor.

 

Unul dintre acestea i-a aparținut înlocuitoarei lui Răzvan Rotaru de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, instituția cu cea mai secretizată activitate din județul Botoșani.

 

 Lucia Ureche a avut și ea mai multe informații de interes general de transmis.

 

Și nu au enervat datele citite dintr-un raport ci mai degrabă, modul în care s-a adresat șefa de la Garda de Mediu celor din sală, care petrecuseră deja aproape două ore, în ședință.

 

Pe un ton extrem de scăzut și cu pauze scurte și extrem de dese care iritau urechile celor aflați în sală.

 

Lucia Ureche și-a lungit intervenția de-a lungul a 30 de minute apăsătoare, răstimp în care unii primari au adormit la propriu, alții butonau telefoanele sau căscau plictisiți iar Costică Macaleți și Dan Nechifor păreau că abia se abțin să nu apese butonul, fie pentru a o opri, fie pentru a-i solicita să-și accelereze prezentarea.

 

Într-una din pauze, un primar și-a pus mâna la gură și a strigat un ”mulțumim” ironic în speranța că poate Lucia Ureche se oprește totuși. Au existat și o serie de glume, prin care șefa de la Gardă era rugată să repete tot ce a prezentat pentru că nu ”a apucat nimeni să înregistreze ce a spus”.

 

Într-un final și-a încheiat prezentarea și a intervenit din nou Costică Macaleți. Lucia Ureche a avut pornirea să vorbească peste el, moment în care șeful județului a izbucnit: ”Tu să nu mă întrerupi, pentru că eu te-am ascultat cu foarte mare atenție. Și răbdare”.