FAZA ZILEI: Macaleți a fost din nou prefect la un eveniment dulce 

Evenimentul organizat în dimineața zilei de vineri, 22 aprilie 2016, la cofetăria Casa Dulce, acolo unde o parte din oficialitățile Botoșaniului au venit să admire torturile de nunți supraetajate, ornate cu elemente florale, fructe și broderii, a culminat, aproape de final, cu replici electorale. 

 

De față cu actualul prefect, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu a ținut să adauge faptul că instituția pe care o conduce colaborează cu cofetăria în ceea ce privește programul Guvernamental de distribuire a cornurilor în unitățile școlare din județ. Mai mult decât atât, Sorescu a punctat că se bucură de prezența ”prefectului” Costică Macaleți, ambii fiind competitori în campania electorală.


”Noi și colaborăm. Firma domnului Moruzi este în relație cu livrarea de corn, ceea ce înseamnă program Guvernamental. Într-adevăr este nevoie de dezvoltare și eu susțin dezvoltarea. Cred că asta trebuie să fie prioritară și mă bucur într-adevăr că m-am întâlnit cu domnul prefect Macaleți, competitori în viitoarea competiție electorale și mă bucur cu atât mai mult că ne-am întâlnit într-un loc unde lucrurile sunt foarte dulci. Sigur, rămâne de văzând ce se va întâmpla”

Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean Botoșani. 


Florian Moruzi i-a spus șefului de la județ: ”Dacă vă bateți la final cu frișcă tot e bine”.  

În cadrul evenimentul a luat cuvântul și fostul șef de la Prefectură, Costică Macaleți care a declarat:

”E o activitate pe care noi beneficiarii o iubim tare mult și deobicei terminăm activitățile de masă cu desert care, de cele mai multe ori, e un desert dulce. Cred că noi cei care lucrăm în administrație sau am lucrat în administrație trebuie să avem foarte mare grijă de ceea ce înseamnă activitate a agenților economici că dacă voi veți funcționa și noi rămânem deschiși la activitate”, a spus fostul prefect.  

Oficialitățile au fost invitate astăzi la cofetăria de pe Calea Națională cu ocazia prezentării anuale de produse pentru nunți și alte evenimente. (Ș.V.)

VEZI ȘI: EXCLUSIV : Gata LISTA PSD-ului pentru CJ, o mulțime de ”bombe”, una-i chiar pe locul 2