FAZA ZILEI: Liberală ameninţată cu bătaia de bărbatu-său dacă mai merge la partid

Liberalii botoşăneni întâmpină dificultăţi în respectarea cotei de gen, adică în asigurarea locurilor pe liste pentru femei. Şi aceasta nu fiindcă n-ar fi dispuşi să le netezească drumul în partid, ci fiindcă sunt puţine doamne şi domnişoare dispuse să se implice în politică.

 

PNL-işti au localităţi în care nu găsesc nici măcar o singură reprezentantă a sexului frumos dornică să urmeze o carieră în acest domeniu.
„Cum aş putea să respect cota de gen într-o localitate din judeţ, nu-i spun numele, unde nici o d-nă de acolo nu vrea să se implice? Ce să facem?” a întrebat Cătălin Flutur, copreşedinte PNL Botoşani.
Una dintre cele două lidere de la Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) a relatat chiar şi un caz concret în această privinţă.
„Am avut o localitate în care mi-a spus că i-a zis soţul că, dacă mai merge la şedinţe politice, o bate. Era rugămintea să nu facem şedinţele foarte des, doar o dată pe lună. Poate au şi motive personale, nu putem generaliza, dar femeile ies foarte greu la lumină. Şi cu ajutorul dvs., la această conferinţă, le invităm să participe”, a declarat Sânziana Secrieru, copreşedinte OFL Botoşani.   
Liberala n-a dezvăluit numele respectivei femei, menţionând doar că are 50 de ani. Bărbaţii liberali au glumit imediat când au auzit cele întâmplate, arătând că, „d-na era de la PSD”.
Pe un ton ceva mai serios, Gheorghe Sorescu, liberalul din fruntea Consiliului Judeţean Botoşani, a anunţat însă că, „invităm toate d-nele să vină, deci cu mare drag. Şi domnişoare chiar”.
De asemenea, cealaltă lideră a OFL Botoşani, Mirela Saucă, a arătat că, „eu şi Sânziana încercăm să fim un exemplu personal pentru implicarea femeilor în politică”. (S.B.)