Disputele dintre liberali şi social-democraţi pe seama bugetului pe 2017, care au avut în cadrul şedinţe ordinare de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Botoşani, pe lângă încrâncenare, au produs totuşi şi un moment amuzant.
Totul a plecat de la solicitarea PNL-istului Stelian Pleşca de a fi introduse în buget sumele necesare reparării sistemul electronic de vot din sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ. Din cauza nefuncţionării acesteia, în procesele-verbale întocmite după şedinţele CJ voturile nu sunt trecute nominal, ci numeric, astfel încât oficial nu se ştie niciodată cine a votat pentru, cine împotrivă şi cine s-a abţinut.
„Îmi doresc lucrul acesta ca să nu mai vorbim aici, la microfon, şi să ne dăm cocoşi. Îmi doresc lucrul acesta, să votăm fiecare cu aparatura, să ştie toată lumea ce am votat. Se poate rezolva”,
Stelian Pleşca, consilier județean PNL.
Interpelarea acestuia a provocat o reacţie pe măsură a şefului CJ şi hohote de râs în sală.
„Să înţeleg că acum cocoşul este la dvs.?”
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Redevenind serios, acesta i-a cerut chiar atunci IT-istului care asigură sonorizarea şedinţelor de CJ să ia note şi… „să se repare instalaţia, inclusiv cea de vot”.
Anul trecut şi unul dintre consilierii PSD a cerut repunerea în funcţiune a sistemului electronic de vot.
Neoficial însă chiar colegii săi de partid nu şi-ar dori, iar ceea ce s-a întâmplat la şedinţa în care s-au împărţit banii pe localităţi, atunci când unii liberali au votat alături de social-democraţi, dar nu pot fi traşi la răspundere fiindcă oficial nu se ştiu care sunt, ar putea fi o explicaţie.