FAZA ZILEI: Berbec „impotent” reclamat la Protecţia Consumatorilor

 

Pe lângă activităţile cotidiene de control în teren, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor se mai bucură din când în când de momente amuzante care le oferă câte o porţie sănătoasă de râs. Cei care dau curs acestor delicii amuzante sunt unii dintre botoşăneni care speră să îşi rezolve problemele cu care se confruntă apelând la instituţiile statului.
Este şi cazul unei femei din judeţ care a cumpărat un berbec de prăsilă cu scopul clar de a-şi înmulţi propria exploataţie pe care o deţine în gospodărie. Însă nu mică trebuie să îi fi fost surpriza botoşănencei când a constatat că berbecul cumpărat s-a dovedit a fi un leneş sexual, care nu s-a ridicat la nivelul laudelor fostului stăpân care l-a scos la vânzare. Supărată, femeia a pus mâna pe telefon şi a sunat la Protecţia Consumatorilor pentru a i se face dreptate. „A sunat o d-nă dintr-un sat din judeţ care ne aduce la cunoştinţă faptul că a achiziţionat un berbec de prăsilă de la un consătean iar berbecul nu îşi face treaba. I-am explicat şi nu înţelegea, că de ce noi nu luăm măsuri să mergem să vorbim cu consăteanul să îi dea banii înapoi, ori să îi dea un berbec care să îi facă treaba la oile ei. Şi atunci am dirijat-o pe doamna, că nu putea să îi înregistrez asemenea reclamaţie şi am rugat-o să se adreseze la DSV că poate au specialişti care să îi îmbunătăţească calităţile berbecului”, a povestit amuzat Alexandru Zarug, comisar şef CJPC.
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor se confruntă periodic cu astfel de reclamaţii mai mult sau mai puţin amuzante, un exemplu în acest sens fiind o sesizare înaintată de un botoşănean împotriva unui medic ginecolog care i-a cerut iubitei sale să se urce pe masa de consultaţie cu …picioarele desfăcute, cazul fiind prezentat pe atunci de Botoşăneanul.ro -

Medic ginecolog reclamat la Protecţia Consumatorilor

 
Totodată, în cursul săptămânii precedente instituţia a înregistrat peste 15 reclamaţii cu referire la serviciile prestate de operatorul de telefonie Orange sau în legătură cu cantităţile de gaz din butelii care nu ar fi încărcate uniform.

Gabriela ERDIC