FAZA ZILEI : A furat o maşină, a condus fără permis şi a făcut accident

 

Un bărbat de 39 de ani a reuşit în doar cîteva ore să comită o mulţime de infracţiune. În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 04.05, poliţiştii din oraşul Bucecea au fost sesizaţi prin 112 că pe un drum comunal ce face legătura între localităţile Călineşti şi  Mândreşti s-a produs un accident de circulaţie. Deplasîndu-se la faţa locului au constatat o mulţime de infracţiuni.          
Ei l-au găsit pe Niculai C., de 39 ani, din Bucecea, muncitor la o societate comercială din localitate. Cercetările efectuate au stabilit că acesta a sustras un autoturism marca Wolkswagen din curtea unităţii unde lucrează, pe care l-a condus apoi pe o distanţă de aproximativ 4 km, pe DJ 291 şi DN 29 C, după care a ajuns pe drumul comunal unde a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale evaluate la 5.000 lei.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit şi faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere. Acum el este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi distrugere.