Fata punk de la Colegiul Eminescu care a atras privirile tuturor – FOTOGALERIE

Imaginea general era acea a tinerilor cu o imagine mai degrabă studioasă decât interesați într-o foarte mare măsură de partea vestimentară sau estetică. Tocmai din acest motiv, fata care a trecut prin fața tuturor, prin interiorul careului, a atras atenția tuturor celor care s-au adunat la ceremonia deschiderii noului an școlar.

 

A fost văzută printre elevii de la Colegiul Mihai Eminescu unde astfel de apariții sunt într-adevăr rare. Tânăra, mai nonconformistă pare să fie adepta tunsorii punk în două culori, ea preferând culorile negru – roșu. S-a strecurat printre ceilalți elevi ai colegiului și și-a căutat cu privirea propria clasă. A ajuns lângă colegi stăpânită de aceeași emoție a revederii și probabil pregătită pentru noul an pe drumul cunoașterii. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45445:Cu Poliția alături, Dexterii de la Eminescu în careu, teniși în loc de tocuri, pantaloni în locul fustelor: GALERIE FOTO ]]

[[galerie-foto]]