Joi seară, în sala mare de spectacole de la Casa de Cultură a Sindicatelor, au intrat în competiţia de frumuseţe destinată elevilor de clasa a IX – a şi elevii de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”.
În urma unui concurs care a durat ceva mai puţin decât la celelalte unităţi de învăţământ, juriul a decis să acorde titlul de Miss Boboc elevei Bianca Iacob, iar cel de Mister Boboc lui Mario Atitienei.
Adolescenta a asortat cu stil la rochia neagră de seară o pereche de mănuşi negre transparente.
Cei doi s-au calificat astfel în finala festivalului concurs „Toamna Bobocilor”, care va avea loc pe 24 noiembrie şi va aduce la start opt fete şi tot atâţia băieţi.