Fără Zahăr se mişcă verde de-un concert pe 1 Iunie la Botoşani

 

Băieţii de la „Fără Zahăr” vor susţine vineri 1 iunie un concert pe scena amenajată lângă monumentul Răscoalei din 1907, de lângă parcul Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc începând cu ora 20.00, în cadrul maratonului artistic organizat de Asociaţia Culturală „Cheia Sol” în zilele de 1 şi 2 iunie.

Trupa cunoscută pentru stilul ironic şi plin de umor, a lansat recent o piesă dedicată primarului Cătălin Flutur, candidat la un nou mandat. Piesa a reuşit să atragă pe YouTube, în doar trei zile de când a fost postată, peste 6.509 vizualizări, iar reacţia comentariilor şi a mesajelor venite din partea celor care au ascultat noua piesă a dorohoienilor de la Fără Zahăr este una absolut surprinzătoare pentru „noii verzi”. Ecoul pe care l-a avut piesa nu numai în judeţul Botoşani i-a determinat pe membrii Mişcării pentru Botoşani să-i invite pe Bobi şi Bobo de la Fără Zahăr pentru a le cânta botoşănenilor.
Fără Zahăr la Botoşani : Nu fi prost, eu îs şăful di post – VIDEO & FOTOGALERIE
„Am fost plăcut surprins să constat cât de bine a prins la oameni piesa pe care trupa Fără Zahăr a compus-o pentru mine. Asta m-a făcut să mă gîndesc serios la un concert cu cei doi dorohoieni în Botoşani, chiar dacă iniţial nu am pus un accent deosebit pe organizarea de spectacole în cadrul acestei campanii. Voi promova personal acest concert, mai ales că am foarte multe întâlniri cu oamenii în toate cartierele din municipiu. Botoşănenii vor să discute cu primarul lor şi, prin urmare mă întâlnesc cu ei şi le arăt investiţiile pe care le-am derulat în Botoşani în ultimii opt ani cu bani europeni şi obiectivele pe care Mişcarea pentru Botoşani le are pentru municipiu şi pentru Zona Metropolitană”, a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani. Ultima dată „Fără Zahăr” a concertat la Botoşani în aprilie, de Zilele Oraşului.
ASCULTĂ MAI JOS MELODIA DEDICATĂ PRIMARULUI: