Fără permis de conducere la volanul unui autoturism căutat în Bulgaria

Autoturismul, în valoare de aproximativ 17.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au descoperit şi indisponibilizat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria.

 

Totodată, polițiștii de frontieră au constatat că persoana aflată la volan nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce, iar documentele care atestau asigurarea şi inspecţia tehnică periodică sunt false total.

 

În data de 30 aprilie, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, au oprit în trafic, pentru control pe DN29E, pe raza localităţii de frontieră Stânca un autoturism marca Audi A6, an fabricație 2004, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani.

 

La solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare în urma cărora oamenii legii au constatat că persoana în cauză nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce. Totodată, s-a stabilit faptul că autoturismul figurează ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria, iar documentele care atestă asigurarea şi inspecţia tehnică periodică nu îndeplinesc condițiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false total.

 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi tăinuire.

 

Autoturismul, în valoare de aproximativ 17.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.