Alți doi botoșăneni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Național DN 24C, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din orașul Ștefănești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Mai mult de atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În aceeași de sâmbătă, 2 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 63, din comuna Vlădeni, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A doua zi, pe 3 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe Calea Națională nr.121, din localitatea Cotu, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.