Până la începutul lunii mai, unitățile de învățământ trebuiau să își modifice regulamentele de funcționare pentru ca terenurile de sport să poată fi folosite de elevi după orele de curs sau în vacanță.
Proiectul de lege a fost inițiat de USR, iar în cadrul ședinței ordinare de astăzi consilierul local Raluca Curelariu a avut o interpelare pe acest subiect.
„Pe data de 3 mai a intrat în vigoare legea care a modificat și completat articolul 6 din Legea Educației Fizice și a Sportului. Ceea ce înseamnă că începând cu 3 mai toate școlile erau obligate să dea acces gratuit și liber copiilor pe terenurilor de sport”,
Raluca Curelariu, consilier local USR.
Consiliera a susținut că în lege scrie foarte clar că verificarea îndeplinirii acestui lucru cade în sarcina autorităților locale.
Primarul Cosmin Andrei a declarat că va fi constituită o comisie care să verifice aceste aspecte.
„Dacă autoritățile locale trebuie să verifice modul de ducere la îndeplinire a acestor prevederi legale vă propun să constituim o comisie din partea Consiliului Local și dvs să fiți președintă (n.r. Raluca Curelariu), să verificăm cum este dusă legea dusă la îndeplinire”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
În acest sens, edilul orașului a declarat că va iniția un proiect de hotărâre care va fi votat de către consilierii locali.
(sursa foto – depositphotos.com)