Fantezii pe bani publici în Palat – Ţurcanu îşi măreşte biroul cu fonduri de la buget - DOCUMENT

 

Planurile de modificări imobiliare ale preşedintelui Consiliului Judeţean vor fi puse în aplicare cu fonduri de la buget. Deşi iniţial acesta anunţase că va suporta din propriul buzunar recompartimentările pe care şi le doreşte la cabinetul de la Palatul Administrativ, la recenta rectificare au fost incluse fonduri pentru lucrările pe care acesta intenţionează să le demareze le etajul 1 al clădirii.

La şedinţa de vineri consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 5,4 milioane de lei bugetului propriu al CJ din suma repartizată de stat şi care a fost blocată din cauza procesului cu Prefectura. Ei bine, 233.000 de lei din suma menţionată a fost direcţionată spre capitolul „bunuri şi servicii”. Spre jumătate din aceştia bani urmează a fi utilizaţi pentru extinderea cabinetului şefului CJ şi pentru alte lucrări care se vor desfăşura în imobil. Acestea vor avea loc doar la primul etaj şi de ele vor beneficia numai şefii instituţiei. „E vorba de o igienizare în birourile astea, mi se pare că la preşedinte vrea să mai lărgească. Se vor igieniza asta trei birouri (preşedinte şi vicepreşedinţi - n.r.) plus un birou în care va fi administratorul”, ne-a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ. Aşadar, cum instituţia va avea în curând un nou şef, care nu încape pe nicăieri prin spaţiile actuale, din amintita suma i se va amenaja un birou şi acestuia. „Probabil Prefectura o să ne dea că s-a făcut o solicitare să se identifice un birou unde să stea şi administratorul”, ne-a mai spus Gheorghe Sorescu.
CITEŞTE ŞI:
Noul preşedinte CJ n-a vrut să intre în birou şi anunţă extinderi în Palat – VIDEO
Florin Ţurcanu a anunţat încă din ziua în care a fost învestit că va renova şi va extinde biroul în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea, nemulţumit fiind că are aspect „comunist”, că „miroase urât” şi că „aşa arată un birou de preşedinte?” Prefectura, care este proprietara clădirii, şi-a dat acceptul să dărâme din pereţi, lucru unicat după revoluţie, deoarece o firmă de profil ar fi efectuat o expertiză şi nu ar fi vreun pericol.
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu are liber la dărâmat pereţii în Palat