Fantezii de edil sef

 

Ieri am asistat la o noua prezentare de proiect “made in Primaria Botosani”. Citiva baieti imbracati bine, care au lasat lumea sa astepte vreo 20 de minute, au venit si ne-au aratat ce s-au gindit ei si cu edilii sa mai faca prin Botosani : parcare subterana pe unde isi fac veacul bisnitarii, pavele schimbate pe pietonale, fintini arteziene si alte chestii dintr-astea care m-au facut sa ma intreb daca nu cumva au confundat orasul. Bineinteles ca inca nu exista bani pentru toate fanteziile astea, dar, bineinteles ca ii vom avea. De citiva ani de zile, la oarece perioade de timp, edilul sef vine cu niste planse frumos colorate si ne anunta ba ca face Real hypermarket, ba ca o sa construiasca nu’s ce megaparc de distractii linga cimitir, ba ca face vreo doua bazine de inot si alte investitii la fel de futuriste. Au trecut mai bine de cinci ani de zile de cind a preluat friiele urbei iar Catalin Flutur inca ne arata proiecte. Axa 1, axa 5, POR, POS si mai nu stiu ce. Eu unul m-am cam plictisit de fanteziile astea. Sa nu ai in ditamai orasul nici macar un strand si tu sa spui ca, de fapt, o sa avem doua bazine de inot, sa tii un oras intreg pe intuneric ca sa faci economie si sa promiti parc de distractii, sa ajunga in pragul falimentului unul din cele doua lanturi de supermarketuri si tu sa anunti ca se fac nu stiu cite hypermarketuri mi se pare un atentat la inteligenta botosanenilor. Bine, apoi, la anumite intervale de timp apar si tot felul de pretexte pentru care nu se mai face ce se anunta. Lumea e in criza si investitorii se feresc sa mai deschida magazine din alea mari la Botosani, dealul Cornisa o cam ia la vale si nu prea mai suporta toate tiribombele alea si asa mai departe. In tot timpul asta mega investitia de 2 milioane de euro din bulevardul Mihai Eminescu, pentru care a imprumutat orasul ani buni de zile, s-a spart. Pavajul a tinut cit pentru campania electorala de la locale si apoi pentru aia de la generale, adica exact cit sa puna fraierii stampila unde trebuie. Va amintiti de campania electorala din 2008? Atunci Catalin Flutur mai vroia primar o data si venea cu planse in care arata pe unde o sa fie tiribombele pe dealul Cornisa si pe unde o sa fie intrarea in hypermarketul Real. A trecut mai bine de un an si n-a aparut nimic. Ba mint, pe acolo pe unde ar fi trebuit sa apara parcul ala de distractii se tot inmultesc crucile. Sint ale unor oameni care n-au mai putut astepta alte fantezii. Din cei ramasi destui obisnuiesc insa sa mearga la vot. Sergiu BALASCAU