Noul regulament al parcărilor din municipiul Botoșani conține o prevedere prin care familiile care au două locuri de parcare concesionate trebuie să renunțe la unul dintre ele.
Măsura care a fost adoptată anul trecut se aplică în 2022.
„Familiile care au două locuri de parcare, să aibă unul care să rămână standard și care să poată fi prelungit de la an la an prin plata concesiunii, iar al doilea să fie scos la licitație. Pentru că așa considerăm normal, pentru că tu ca familie dacă într-o locuință ai trei mașini și trei locuri de parcare iar vecinul de dedesubt are o mașină și niciun loc de parcare, OK, hai să mergem la o licitație pentru că așa e normal”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Serviciul patrimoniu din cadrul Primăriei a trimis deja notificări către aceste persoane care aveau două locuri de parcare.
Raluca Curelariu spune că: „Unii deși au primit notificare s-au dus și au plătit ambele locuri de parcare”.
În acest caz deja a fost identificată o soluție, astfel că, și în situațiile în care s-a achitat taxa și pentru al doilea loc de parcare, acesta tot va fi scos la licitație. Însă, actualul titular poate participa la licitație dacă intenționează să-l păstreze. Însă probabil la alt nivel al taxei, dacă va avea vecini care să contraliciteze.
„Am avut o discuție cu colegii de la Patrimoniu pentru că, sunt și oameni care-și fac bine treaba și ne-au explicat în felul următor, că am întrebat și noi: voi ați trimis notificarea că trebuie să renunțe la un loc iar el și-a plătit și a prelungit deja pe amândouă, ce facem? Nu. Unul se scoate la licitație iar banii plătiți pentru prelungirea locului la care nu mai aveai dreptul, vor intra în contul altor taxe și impozite”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
La acest moment serviciile Primăriei lucrează la situația locurilor libere care vor fi ulterior scoase la licitație.