Fostul consilier judeţean Manuela Zarug a intrat în PDL. Ea a demisionat din PSD la începutul lunii martie fără să dea prea multe explicaţii şi potrivit liderului de la municipiu al democrat-liberalilor a depus adeziune la formaţiunea de guvernămînt. Ea l-a urmat astfel pe soţul său Alexandru, directorul Centrului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, care aderase de mai multă vreme la PDL. Potrivit lui Florin Ghiorghiţă, preşedintele organizaţiei municipale Botoşani a PDL, cei doi ar fi părăsit PSD deoarece li s-ar fi făcut greaţă de şefii organizaţiei judeţene. „La d-na de Marcu, la dl.de Macaleţi. A lucrat mai mult timp cu el şi a avut timp să îl cunoască mai bine”, a spus Ghiorghiţă despre „greaţa” manifestată de Alexandru Zarug la adresa deputatului Costică Macaleţi, căruia i-a fost consilier de cabinet mai mulţi ani. Conform liderului PDL şi copiii familiei Zarug au intrat în PDL.