Cornel Șfaițer, managerul lui Sepsi, este deranjat de blocajul apărut în implementarea VAR, cauzat de conflictul deschis între Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal.
Fostul președinte al FC Botoșani s-a arătat în gsp.ro stupefiat de acuzele reciproce pe care și le aduc FRF și LPF, care în opinia sa trebuie să conlucreze pentru introducerea arbitrajului video, nu să se certe în presă.
”Domnilor, în ianuarie ne-ați chemat, ne-ați prezentat proiectul și ne-ați lăsat să sperăm că în vară am putea avea VAR. Eu am fost printre cei care am fost reticent pentru acest termen, am și declarat-o, însă mă gândeam că 1 noiembrie e un termen rezonabil. Ca să aflu acum că la mijloc există tensiuni între forurile din fotbalul românesc. Haideți să terminăm și să dăm orgoliile deoparte pentru că rămânem în urmă. Facem tot felul de reguli pentru U21 sau proiecte de marketing, însă VAR-ul, care a devenit prioritate peste tot în lume, îl luam la preț de second hand, îl dăm deoparte, deși vedem etapă de etapă greșeli grave, clasamente viciate, sigur fără intenție, dar știm bine problemele din arbitraj”,
Cornel Șfaițer, manager Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Oficialul covăsnenilor propune și o soluție: echipele din Liga 1 să-și asume bugetul pentru introducerea arbitrajului video, pentru a cataliza astfel procesul implementării.
”Nu mi se pare o sumă atât de mare, pe care să nu o purtăm suporta. Deși normal ar fi ca oamenii pe care îi votăm să găsească soluțiile și să se pună mai repede la masa discuțiilor. Lăsați orgoliile și haideți să dezvoltăm fotbalul, pentru că ăsta e motivul pentru care sunteți în fruntea fotbalului”,
Cornel Șfaițer, manager Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Deși se vorbește de ani buni de introducerea arbitrajului video și în România, FRF și LPF găsesc tot felul de motive pentru a nu implementa acest sistem în Liga 1.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL