Șfaițer la braț cu Iftime : Vă dați seama ce înseamnă aceste victorii pentru noi

La conferința de presă de după FC Botoșani – FC Voluntari 4 – 2 au venit și cei doi oameni care susțin fotbalul pe plan local. Cornel Șfaițer și Valeriu Iftime erau fericiți la finalul partidei.

 

Cu toate că oaspeții au acuzat maniera de arbitraj, oficialii botoșăneni contrazic aceste afirmații.

”Asta, ce să le zic? La meciul acesta nu ne putem plânge, a fost un arbitraj corect, au fost faze când nu ne-a dat nouă și le-a dat lor, nu cred că arbitrajul a influențat jocul în această seară. Am întâlnit o echipă care a jucat la disperare, așa cum a fost și cu Ploiești și vă dați seama ce înseamnă aceste victorii pentru noi”
Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani

Cornel Șfaițer a remarcat și faptul că : ”În această seară aportul adiționalului a fost bun, sunt meciuri în care este clar, că sunt foarte buni adiționalii”.

Nu în ultimul rând, Cornel Șfaițer le-a mulțumit botoșănenilor care au cumpărat bilet pentru a vedea acest meci.

”Important că un aport mare l-a avut și publicul, în această primăvară cred că este pentru prima dată când am avut atât de mulți spectatori și chiar publicul a fost cel de-al 12-lea jucător”
Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani

Următorul meci pe care FC Botoșani îl va juca va fi pe terenul celor de la Concordia Chiajna. (G.E.)