Șfaiter face un super stadion la Sfântu Gheorghe cu bani de la Guvernul Ungariei – GALERIE FOTO

Stadionul din Sf. Gheorghe avansează în ritm alert şi se speră ca până la finalul anului să avem un nou stadion de categoria a 4-a în Liga 1.

 

Fonduri primite de la Guvernul maghiar

Construcţia realizată cu fonduri primite de la Guvernul maghiar va fi unul foarte cochet, iar facilităţile sunt dintre cele mai moderne.

 

Circa 6 milioane de euro anual primesc cei de la Sepsi din Ungaria, iar sumele merg în principal în infrastructură.

 

8.000 de locuri şi 10 cabine pentru comentatori la bijuteria care se ridică în Sf. Gheorghe

 

Un mic exemplu este cel legat de instalaţia de nocturnă a stadionului şi cablarea pentru transmisiile TV.

 

Iar startul lucrărilor amintite mai sus va avea deja loc la finalul săptămânii viitoare, în timp ce planul pentru deschiderea arenei prevede inaugurarea undeva în luna noiembrie.

 

Societatea care realizează aceste instalaţii este Valyciprihos, iar cei de acolo au prezentat pentru Digi Sport câteva detalii.

 

"Pe 6 iulie vom demara lucrările de cablaj pentru transmisiile TV. La un stadion modern nu se mai pot vedea cabluri întinse peste tot, aşa că nici la Sf. Gheorghe nu se va întâmpla. Vor fi 18 conectori pentru camerele de transmisie, trei pentru sala de conferinţe care vor putea filma simultan şi tot trei pentru flash interviuri. Stadionul va avea 8 cabine pentru comentatorii TV şi două pentru cei de la radio", a precizat Claudiu Breban, administratorul firmei.

 

4200 m cablu triax va fi desfăşurat în infrastructura stadionului. Fiecare cameră TV va avea priză proprie pentru conectare. 144 de proiectoare Philips led de generaţia a 3-a vor lumina stadionul din Sf Gheorghe conform standardelor cerute de UEFA

 

Se fac lucruri deosebite

 

”La Sfântu Gheorghe se fac lucruri deosebite. Avem un stadion care e în lucru. Va avea 8.000 de locuri. Îl vom inaugura în noiembrie 2020.Se investește mult în infrastructură, în terenuri și în academie. Vrem să construim o echipă puternică”,

a declarat Șfaițer, în urmă cu ceva timp.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store