Facturarea cu forţa a centraliştilor – o afacere de 20 de miliarde cu căldură şi repartitoare

 

Două luni de iarnă au fost suficiente pentru a scoate la iveală ce se ascunde în spatele vestitului ordin 343/2010 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Facturile emise de SC Modern Calor SA către botoşănenii care posedă centrale, dar şi obligaţia asociaţiilor de proprietari de a monta repartitoare-martor la fiecare scară, ilustrează cît se poate de bine o afacere în care termoficarea centralizată cîştigă, firmele care vînd aparate de măsurare a energiei termice de asemenea cîştigă, iar locatarii pierd.
sedinta cu asociatiile
Puşi la plată cu forţa prin „norme tehnice”

Totul a început odată cu ordinul 343 adoptat anul trecut de preşedintele ANRSC. Deşi nu este vorba de o lege, hotărîre a Guvernului sau ordonanţă, ci de „norme tehnice”, la Botoşani Primăria, Modern Calor, dar şi societăţile private cu afaceri în termoficarea centralizată au făcut presiuni insistente pentru aplicarea acestora. Singurele care s-au împotrivit au fost asociaţiile de proprietari. De ce? Pentru că şi unii şi ceilalţi bănuiau ce o să urmeze. Ordinul permite unităţii Consiliului Local să pună la plată şi botoşănenii care s-au debranşat şi nu posedă centrale termice. Aceasta a deschis pentru Modern Calor calea facturării şi încasării unor sume pentru un serviciu pe care, în realitate, nu îl prestează. Iar banii nu sunt tocmai puţini.

Ori dai bani pe căldura care n-ai consumat-o, ori dai bani pe încă un contor

Există practic două variante de facturare. În prima dintre acestea asociaţiile trebuie să monteze cîte un repartitor-martor la fiecare scară. Rolul acestuia este de a determina consumul comun, adică cel din afara apartamentelor. Ce indică aparatul că s-a consumat la subsol, pe casa scării, etc. se împarte la toţi locatarii. În a doua variantă, în care nu sunt montate repartitoare-martor, se trece ca şi consum comun între 30% şi 50% din căldura dintr-un bloc. În noiembrie şi martie se aplica procentul maxim, în decembrie, ianuarie şi februarie cel minim. Cu alte cuvinte, între o treime şi jumătate din căldura care intră într-un bloc este facturată tuturor locatarilor, indiferent dacă aceştia sunt branşaţi la SC Modern Calor SA, au centrală proprie sau îşi asigură confortul termic cu alte surse de încălzire.

1,8 milioane pe iarnă de la cei cu centrale, sobe, etc.

Consecinţele aplicării acestor „norme tehnice” sunt nefericite pentru locatarii debranşaţi de la sistemul centralizat. Elocvent este ceea ce se întîmplă la asociaţia 1. Aici o bună parte a blocurilor nu au subsol, iar pentru montarea repartitoarelor-martor nu s-a găsit o soluţie. Ca atare, s-a trecut la varianta de facturare cu 30%-50% pentru consumul comun. factura calduraAstfel s-a ajuns ca pentru noiembrie familiile care nu mai au nici o relaţie contractuală cu SC Modern Calor SA să fie facturate cu 3-35 de lei, iar în decembrie cu 5-30 de lei. În medie deci, locatarii de la fiecare apartament debranşat sunt puşi la plată cu 18 lei pentru o singură lună de iarnă. În Botoşani circa 20.000 de posesori de locuinţe au renunţat la serviciile termoficării centralizate, ceea ce, extrapolînd, ar înseamna că numai într-o lună de iarnă sunt puşi să achite, însumat, în jur de 360.000 de lei, iar într-un întreg sezon rece 1,8 milioane de lei, adică 18 miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, peste 420.000 de euro. Preşedintele asociaţiei menţionate, care conduce şi Federaţia Asociaţiilor de Proprietari (FAP) susţine însă că în oraş se întîlnesc şi situaţii în care familiile cu centrale sau sobe au fost puse să plătească la Modern Calor şi cîte 50-60 de lei pentru o singură lună. „Durerea este că s-a ajuns că în unele blocuri care sunt izolate termic, cei cu centrale să plătească tot atît ca cei fără sau chiar puţin mai mult”, ne-a declarat Petrică Butnaru. Acest lucru este posibil pentru că locatarii branşaţi la Modern Calor şi care au venituri reduse beneficiază de subvenţie.

Ploaie de contestaţii la asociaţii, se pregătesc procese

Cel puţin la asociaţia 1 o bună parte a oamenilor debranşaţi nici nu vor să audă de plata unor sume de bani către Modern Calor. Din cele 282 de familii cu centrală sau sobă, peste 90 au informat oficial asociaţia că refuză să achite banii care li se cer pentru unitatea municipalităţii. Locatarii în cauză au formulat contestaţii pe care le-au depus la sediul asociaţiei, iar reprezentanţii acestora nu au încasat vreun ban de la ei pentru Modern Calor. „Inclusiv cei care sunt branşaţi la Modern Calor au spus că nu sunt de acord să plătească vecinii cu centrale”, ne-a mai spus Petrică Butnaru. Acesta susţine că societatea în cauză solicită bani fără să presteze vreun serviciu. Contestaţiile nu se opresc însă aici.
contestatie
Asociaţiile pregătesc şi acţiuni în instanţă. Mai exact, se intenţionează atacarea Hotărîrii Consiliului Local 369/2010 care obligă asociaţiile de proprietari să predea activitatea de facturare şi încasare a energiei termice către SC Modern Calor SA. Practic, după ce oamenilor li se cere să plătească şi ceea ce nu consumă, se doreşte şi ca banii să fie daţi direct societăţii municipalităţii, fără să mai treacă prin asociaţii. „Consiliul Local intervine într-o relaţie contractuală. Nici Consiliul Local, nici mama Consiliului Local nu are ce interveni într-o relaţie contractuală. Nu-mi spune mie Consiliul Local ce să predau, cum să predau”, a afirmat Dumitru Rotaru, preşedintele asociaţiei de proprietari 33. Acesta susţine că acolo unde Modern Calor a intrat în relaţii directe cu locatarii oamenii au ajuns să plătească mai mult. Asociaţia 33 a fost notificată de municipalitate să pună în aplicarea HCL 369/2010, însă a transmis un răspuns în care arată că nu are Consiliul Local atribuţii în această privinţă şi, ca atare, pregăteşte atacarea în instanţă a hotărîrii în cauză. O acţiune asemănătoare pregăteşte şi FAP.

Bani şi pentru repartitoare-martor…

Amintitul ordin al ANRSC nu reprezintă un prilej de creştere a încasărilor doar pentru societatea de termoficare. După cum v-am arătat, el prevede şi montarea unor repartitoare-martor, lucru pe care unele asociaţii l-au făcut deja. Astfel, la asociaţia 7 s-au montat 13 astfel de aparate menite să împartă căldura dintr-un bloc în consum comun şi individual. De ce s-au montat? „ANRSC i-a chemat doar pe furnizori şi pe prestatorii de servicii înainte de adoptarea ordinului şi şi-au spus ei mofturile. Eu trebuie să am grijă ca omul să nu plătească mult, să plătească cît este logic”, ne-a declarat Ilie Rodanciuc, administratorul-contabil al asociaţiei. Potrivit acestuia s-a plătit cîte 150 de lei pentru fiecare repartitor-martor, lucru care a făcut ca familiile debranşate să fie facturate doar cu cîte 3 – 5 lei pe lună pentru Modern Calor. La asociaţia 33 s-au montat repartitoare la 32 de scări, preţul fiind acelaşi. „Ceea ce am putut să rezolvăm prin montarea acestora reprtitoare-martor este nu mai plătim 30%-50% pentru consumul comun. Sinceri să fim, la cei cu centrale nu le convine să plătească. Dacă facem o situaţie, cei cu centrale termice sunt cei mai buni platnici din asociaţie”, ne-a mai spus Dumitru Rotaru, potrivit căruia prin montarea repartitoarelor-costuri procentul de 30%-50% pentru partea comună a scăzut la 10%.

…Montate de firmele „abonate” la afaceri pe circuitul căldurii

Cine a montat aceste repartitoare-martor? Acelaşi Elsaco Brunata şi Aquaterm, firme abonate parcă la afaceri pe circuitul căldurii. După ce la începutul anilor 2000 le-au pus oamenilor în case repartitoare de costuri pe fiecare calorifer, după ce au vîndut gigacalorimetre, acum au trecut la comercializarea de repartitoare-martor. „La subsol este montat de Termica un contor de energie termică care popular se cheamă gigacalorimetru pe baza căruia se emite o factură”, a afirmat Patrică Parfenov, director adjunct în grupul Elsaco.repartitoareAşadar, la ce mai trebuie şi repartitor? Conform reprezentantului Elsaco, gigacalorimetrul măsoară doar căldura consumată într-un bloc, fără să o mai împartă pe consum comun şi individual, lucru pe care însă îl face repartitorul-martor. Potrivit celor de la Elsaco, acesta trebuie montat în toate scările în care există familii care au în apartamente repartitoare de costuri. Numai această firmă are în baza de date 400 astfel de scări, iar la 296 dintre acestea au montat deja repartitoare-martor. Practic, prin aplicarea ordinului mult discutat al ANRSC, numai pentru Elsaco s-a deschis o piaţă de circa 60.000 de lei numai pentru vînzarea de repartitoare-martor. Pentru unii şefi de asociaţii menirea ordinului este clară. „A fost o modalitate pentru cele două firme să mai cîştige nişte bani”, este convins Dumitru Rotaru, preşedintele asociaţiei 33. Deocamdată nici Elsaco şi nici Aquaterm nu percep tarife pentru citirea repartitoarelor-martor, însă… „să nu credeţi că de la anul n-o să pună tarif. Iarna asta doar ne-au prins”, ne-a mai spus Dumitru Rotaru. Acesta crede că se va ajunge la plata unui abonament pentru citire asemănător celor practicate pentru repartitoarele de costuri din apartamente.

Botoşăneanul.ro a încercat să obţină un punct de vedere pe această temă şi de la ANRSC, însă botoşăneanul Daniel Alexandru, director adjunct al instituţiei, nu a putut fi contactat.

Sergiu BĂLĂŞCĂU