Cele mai frumoase păsări şi animale dar şi cele mai reuşite fructe şi legume au fost expuse marţi de mai mulţi fermieri botoşăneni.
Fermierii și producătorii din Vorona și-au expus marți, în plină zi de târg, cele mai frumoase exemplare de animale și păsări, dar și cele mai gustoase legume și fructe, în piața din comună, acolo unde a avut loc Expoziția Agrozootehnică EXPO – ZOO 2018, ediția a XIII– a.
Iar organizatorii au avut bucuria să constate că adulților li s-au alăturat în acest an și foarte mulți copii, peste 35 la număr, cu toții participanți la expoziție cu prietenii lor de companie sau cu animalele crescute chiar de ei în gospodăria părinților sau a bunicilor. Și, spre bucuria generală a participanților, cu toții au primit aprecierile comisiei de evaluare și au fost recompensați cu diplome și premii în bani. Altfel spus, nimeni nu a rămas nepremiat, fiind acordate din partea Primăriei Vorona zeci de mențiuni alături de alte zeci de premii III, II și premii I.
Organizată de Primăria și Consiliul Local Vorona în colaborare cu Asociația Grupul de Acțiune Locală Valea Siretului de Sus și Asociația Crescătorilor de Animale Botoșani, manifestarea, prilejuită iată deja de 13 ani prin părțile Voronei în perioada premergătoare marii sărbători creștine din 8 septembrie, își propune și chiar reușește iată popularizarea experiențelor pozitive în domeniu, a programelor de sprijinire și motivarea fermierilor pentru angajarea la eforturi de modernizare a tehnologiilor agricole în vederea adaptării la cerințele Uniunii Europene pentru agricultură. Iar ieri, la Vorona, expoziția de animale a continuat cu demonstrațiile de tras bușteanul făcute de către toți caii aflați în concursul cabalinelor, în aplauzele și încurajările tuturor celor prezenți. Și, la final, au fost acordate premii pentru cele mai frumoase și productive animale, în baza unor evaluări efectuate la fața locului de o comisie de specialitate, s-a ascultat muzică populară și s-a făcut comerțca în orice zi de târg.
Manifestările din cadrul Săptămânii Culturii la Vorona continuă în aceste zile cu dezbateri, colocvii pe teme sociale și administrative, prezentări de carte, audiențe speciale, spectacole de muzică populară, Festivalul "Moștenite din Bătrâni" și vor culmina cu evenimentele folclorice, dar mai ales cu evenimentele religioase care se vor desfășura în zilele de 8 și 9 septembrie la Mănăstirea Vorona și Mănăstirea Sihăstria Voronei.