Explozie impresionantă de sunet și lumină la avanpremiera de la Cornișa, a fost club în aer liber noaptea trecută – VIDEO & GALERIE FOTO

Organizatorii Zilelor Orașului, care în acest an coincid cu inaugurarea Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, au efectuat joi seară probele finale la instalațiile de sunet și lumini. Iar ceea ce a ieșit a fost de-a dreptul impresionant.

 

De la ora 21:15, un DJ a mixat pe muzică din anii 90, tema primei zi de spectacole. S-a pus bineînțeles accent pe melodiile trupelor care vineri vor urca pe scena festivalului, de la Nana la Dr.Alban.


Iar muzica a fost completată cu lasere de toate culorile, care au luminat întreg complexul și au creat o imagine nemaiîntâlnită la Botoșani.


De altfel, atrași de muzică și de jocul de lumini, zeci de botoșăneni au venit la Cornișa Aquapark & Sports. Nu a existat unul care să nu filmeze sau fotografieze, iar o parte s-au apucat de dansat.


”Aparatura pe care o avem aici este de circa 800.000 de euro. Sunetul este acum doar la jumătate din capacitate, imaginați-vă ce va fi în serile de spectacole. Am promis cel mai mare show din istoria Botoșanilor și așa va fi”.


Liviu Sorinel, impresar.


Pentru reușita mega spectacolului s-a apelat la DJ, ingineri și tehnicieni de sunet și lumini din Botoșani, Iași, Vaslui și București. HDMusic România se ocupă de scenă, sunet și lumini.

 

82,6


milioane de lei au fost costurile totale ale proiectului european, cofinanțat de Primăria Botoșani.


Joi seară, la fața locului a venit și primarul Cătălin Flutur, însoțit de zeci de oaspeți din Republica Moldova, una dintre țintele municipalității în atragerea de turiști la Cornișa Aquapark & Sports. Două televiziuni din Republica Moldova vor fi prezente la eveniment.


Acolo se aflau deja consilierul său, Sorin Bradu și Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement, care puneau la punct ultimele detalii.


Atât la intrarea auto (de lângă Dedeman), cât și la cea pietonală (dinspre poligonul ACR), dar și în interiorul complexului s-au montat firme luminoase și indicatoare pentru ghidarea turiștilor.


Apa din piscina exterioară a fost încălzită pentru a permite scăldatul indiferent de temperatură, pe râul de rafting s-a făcut prima cursă, iar Luna Park Lichiardopol și-a montat parașutele, mașinuțele și celelalte instalații specifice Zilelor Orașului.


Panglica va fi tăiată vineri la ora 11:00 de primarul Cătălin Flutur, predecesorul și succesorul său, Ovidiu Portariuc, președintele Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei și președintele grupului ”Electroalfa”, Gheorghe Ciubotaru, antreprenorul general al uriașei investiții.

 

 

970.000

 

de ore a lucrat Electroalfa la cele 20 de obiective din parc

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store