Explozie de frumusețe la Colegiul poetului nepereche: Atmosferă cu beatbox și bătaie cu săbii – FOTO & VIDEO

Casa de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga”, din Botoșani a găzduit în seara zilei de sâmbătă, 21 februarie 2015 primul bal din acest an. Cei care au spart gheața la concursul de frumusețe intitulat Miss Preuniversitaria, ediția 2015, au fost elevii Colegiului Național Mihai Eminescu.

 

Au dansat în costume de antichitate și s-au bătut cu săbii

În total opt perechi au intrat în lupta pentru titlul de cel mai frumos sau cea mai frumoasă adolescentă. Elevii au pregătit cu lux de amănunte fiecare detaliu pentru ca totul să iasă perfect, în stil vintage. Pentru început, aspiranții la titlul de mister s-au îmbrăcat în costume din antichitate, s-au bătut cu săbii pentru inimile fetelor, iar mai apoi au dansat elegant într-o ploaie de aplauze, la prima probă din concurs.  Pentru a întreține atmosfera și pentru a nu-i plictisi pe tinerii spectatori, cât timp în culise se punea la cale a doua probă, organizatorii au pregătit și o serie de momente artiste. Așadar, pe scena instituției de cultură au urcat și au cântat trei proaspete vedete, care au participat la concursuri muzicale în București. Este vorba despre Miruna Buză, tânăra cu voce de aur, Silviu Murariu, care a dat-o pe spate pe Delia și Isabela Pamparău, câștigătoarea premiului Next Star. 

Ploaie de aplauze pentru un ”Pavarotti” de Botoșani

De asemenea, printre altele a existat și-un un număr de beatbox, care i-a încântat pe cei prezenți. Cireașa de pe tort a fost pusă de un alt tânăr, care a uimit cu vocea sa și i-a făcut pe cei din sală să nu se oprească din aplaudat. Ca de fiecare dată, nu a lipsit nici muzica populară, pe scenă urcând câteva tinere dar și o profesoară.
Cea de-a doua probă a fost una energică, căci aspiranții la cel mai tare titlu nu au stat o clipă, ci au dansat și au zâmbit pentru a impresiona. Nici la proba de seară, cele opt perechi nu s-au lăsat mai prejos. Îmbrăcate la patru ace, cu rochii lungi de diferite culori, perechile au pregătit pentru jurați o adevărată coregrafie, cu mișcări elegante și suave de dans.

Scufița roșie, Miss Preuniversitaria 2015

La final, după lungi deliberări juriul format din profesori și elevi a hotărât cine merită titlul de Miss și Mister Preuniversitaria din acest an. Deși lupta a fost strânsă între perechi, iată că la final cel mai bun a câștigat. Astfel locul 1 a fost obținut prin carismă, zâmbet și-o rochie de scufiță de către Ana Humureanu, iar la băieți, șarmanul Cătălin Ainoaei.
Locul doi a fost câștigat de Cătălina Ungureanu și Paul Nechifor, iar locul trei a fost desemnat concurenților Maria Chirvase și Alexandru Pohonțu. Ceilalți au primit titluri precum Miss Telegenie, Miss Popularitate, sau cel mai bine îmbrăcat Mister.
Ștefania VORNICEANU


[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Colegiul Mihai Eminescu și-a ales cea mai frumoasă elevă – FOTOGALERIE