Este un concediu ce poate avea durată de maxim un an de zile și care este plătit de stat.
De acest repaus de la locul de muncă poate beneficia unul dintre părinții dintr-o familie care tocmai a adoptat un copil.
Iar acest concediu are rolul de a crea o legătură mai puternică cu noul membru al familiei dar și pentru ca minorul adoptat să aibă toate condițiile necesare pentru a se integra.
”Este un concediu plătit de stat. Familia adoptivă primește o sumă lunară de 1.700 de lei. Pentru copilul 0 – 2 ani este acel concediu pentru creșterea copilului, pentru cel mai mare de 2 ani, în situația familiilor care adoptă un copil, pentru a se facilita acomodarea între copil și familie, familiile recurgeau la concedii fără plată, trebuia să găsească soluții pentru a sta acasă cu el”,
Alina Ciorsac, șef serviciu adopții DGASPC Botoșani
Părinții care beneficiază de indemnizația acordată de stat pentru acest concediu post adopție, nu trebuie să justifice modul în care cheltuiesc banii.