Elevii și copiii au fost instruiți de pompieri despre modul în care ar trebui să acționeze în cazul unui cutremur puternic.
Un cutremur de magnitudine mare a provocat pagube însemnate în municipiul Dorohoi și orașul Darabani. În urma acestuia mai multe clădiri au fost afectate, printre care și Grădinița "Alba ca Zăpada" Dorohoi și Liceul "Dimitrie Cantemir" Darabani.
Din cauza prăbușirii parțiale a clădirilor, au fost deteriorate instalațiile electrice, iar în interiorul grădiniței și liceului au izbucnit câte un incendiu. Sute de preșcolari, elevi și profesori au ieșit singuri din clase sau au fost ajutați de pompieri să ajungă în curtea școlii. Două persoane au rămas blocate în interiorul grădiniței și liceului.
Acesta a fost scenariul unor exerciții, cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc astăzi, la cele două unități de învățământ. Peste 270 de preșcolari și elevi, însoțiți de profesori au participat la activități, au aplicat procedurile specifice în astfel de cazuri și au arătat că, într-o situație reală, ar ști cum trebuie să se comporte, pentru a fi în siguranță.
Intervenția a fost asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, Punctului de Lucru Darabani, care au acționat cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani. Au fost constituite echipe de căutare-salvare, de evacuare a persoanelor și de acordare a primului ajutor medical.
Dacă vă aflați la școală
Informații suplimentare: https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm