Execuție în 60 de minute la PNL terminată cu amenințări! Flutur, lăsat singur inclusiv de foștii PDL-iști, doar un primar traseist notoriu i-a fost alături

Ședința Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani în care s-a decis demiterea senatorului Cristian Achiței din funcția de președinte al organizației municipale și totodată dizolvarea Biroului Politic Local (BPL) a durat doar o oră.

 

Când portocaliul se pierde în galben


A fost de fapt unul dintre ultimele episoade din bătălia dusă între vechii liberali și foștii democrat-liberali și începută încă din momentul fuziunii PNL – PDL. După 10 ani de conflicte, în doar o oră, cu o largă majoritate, BPJ-ul condus de vechiul PNL a adoptat cele două hotărâri defavorabile fostului PDL, care controla filiala municipală.


Rapiditatea cu care s-au aprobat punctele de pe ordinea de zi a fost surprinzătoare pentru ambele tabere.


Cătălin Flutur, prim-vicepreședintele organizației municipale, a fost singurul care a avut un discurs în care s-a opus hotărârilor.


Când s-a întrebat cine mai dorește să ia cuvântul, nici un fost PDL-ist nu a îndrăznit să o facă.

 

Al doilea vot împotrivă a venit de la primarul cu cinci partide la activ


Totuși, când s-a votat efectiv, alături de fostul edil șef al municipiului Botoșani s-a mai împotrivit un membru BPJ: Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla. Acesta este unul dintre traseiștii de frunte ai politicii botoșănene. A câștigat Primăria Pomârla din partea Partidului România Mare, guvernarea portocalie l-a regăsit la PDL, când PSD a ajuns la putere a devenit social-democrat, de unde a plecat după un conflict cu Doina Federovici și a preluat președinția Pro România Botoșani. Eșecul noii formațiuni politice l-a făcut să abandoneze acest proiect politic și să intre în PNL, trecându-și astfel în palmares al cincilea partid.


Au mai fost și două abțineri: Elena Vrajotis, primar de Călărași încă de pe vremea PDL-ului, al cărui fiu este consilier județean și a fost cununat tocmai de Cristian și Carmen Achiței și Cătălin Boboc, consilier local din echipa cu care Cătălin Flutur a candidat în 2020 la Primăria și Consiliul Local Botoșani.


Cum Cristian Achiței și Gabriel Alecsandru, președinte, respectiv prim-vicepreședinte la organizația municipală, au lipsit de la întrunirea de duminică a BPJ-ul, hotărârile menționate au trecut fără probleme.

 

O ședință de o oră pregătită însă câteva luni


Viteza adoptării acestora vine însă după câteva luni de tatonări. Încă din toamnă liberalii de la Județ au început să ia în calcul această variantă din cauza colaborării practic inexistente cu liderii de la Municipiu, inclusiv la acțiunile publice de mare anvergură nefiind văzuți împreună.


Cătălin Flutur a aflat încă de atunci de aceste discuții și i-a anunțat că va ataca orice astfel de decizie.


Doar că, între timp, șefii de la Județ și-ar fi aranjat ploile la nivel central. Ar fi informat conducătorii de la București de ceea ce doresc să facă, iar aceștia nu s-ar fi împotrivit. Ar fi contat și întrevederea cu Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, vărul fostului primar de Botoșani. În calitatea sa de prim-vicepreședinte național al partidului, ar fi transmis conducerii județene a PNL să adopte deciziile pe care le crede de cuviință. Poziția lui Gheorghe Flutur survine celei în care a fost înlocuit Dan Nechifor cu Sorin Cornilă în funcția de prefect, când a dat mână liberă conducerii județene să facă schimbarea deși Cătălin Flutur era unul dintre principalii susținători ai finanțistului.

 

Cu sau fără intenție, Biroul Politic Național a pus umărul la debarcarea conducerii de la municipiu


Iar o hotărâre adoptată de Biroul Politic Național (BPN) a contribuit la accelerarea deciziilor aprobate ieri la Botoșani.


Inițial, BPJ a dat ca termen organizațiilor municipale Botoșani și Dorohoi ca până pe 9 decembrie să prezinte prezumtivii candidați la cele două primării.


PNL Dorohoi s-a conformat, însă PNL Botoșani a refuzat, adoptând peste capul celor de la Județ o altă hotărâre prin care a stabilit sfârșitul lunii ianuarie ca dată limită de anunțare a candidatului.


Doar că, între timp, BPN a solicitat ca până pe 8 ianuarie filialele municipale să vină cu propunerile de candidați pentru primării.


Cum cu o zi înainte de expirarea acestui termen liberalii de la Municipiu tot nu au înaintat un candidat, cei de la Județ au hotărât demiterea președintelui și dizolvarea BPL-ului.

 

S-a lăsat cu vorbe grele


Întrunirea de ieri s-a terminat însă urât. Asemeni ședinței Consiliului Local Botoșani în care s-a aprobat demararea procedurilor de dizolvare a SC Locativa SA, Cătălin Flutur a amenințat că va ataca hotărârile adoptate, chiar dacă în cazul BPJ-ului au fost luate cu o largă majoritate. Ba mai mult, doi primari în funcție ai PNL s-au plâns după ședință că au fost amenințați de actualul consilier local, care le-ar fi transmis că va face în așa fel încât să nu mai câștige câte un nou mandat.

 

Se prefigurează un meci de zile mari pentru Primăria Botoșani


În aceste condiții, Sorin Cornilă a devenit favorit pentru a fi desemnat de liberali candidat la Primăria Botoșani. Un sondaj comandat de conducerea centrală arată că actualul prefect ar capitaliza scorul partidului și s-ar afla la un procent în spatele lui Cătălin Flutur, însă fiind cu 20 de ani mai tânăr decât acesta și având doar ceva peste trei ani de când deține funcții publice (consilier județean apoi prefect), ar avea un potențial de creștere mai mare.

 

Ar fi un candidat pe calapodul primarului PSD Cosmin Andrei, ambii de aproximativ aceeași vârstă și care provin din mediul privat, unde au avut propriile afaceri în IT.