EXCLUSIV : Zeci de primării dau bani cu forţa la sindicatul Direcţiei Copilului

 

Peste 30 de primării din judeţ contribuie la bugetul sindicatului „Impact” format pe scheletul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGAPSC). Miting Protectia Copilului Acesta reuneşte angajaţi ai acestei instituţii, dar şi ai serviciilor de asistenţă socială de pe lîngă primării şi, întrucît nu îşi primeau toate drepturile băneşti prevăzute de lege, „Impact” a deschis mai multe procese pentru plata lor. Printre altele, a fost vorba de achitarea concediului de odihnă, a sporului de vechime sau a celui de al 13 – lea salariu. S-au deschis în total în jur de 350 de procese, iar unele dintre acestea au presupus inclusiv efectuarea unor expertize judiciare. În funcţie de complexitate cazului ele au costat între 600 şi 4.000 de lei, bani pe care angajaţii nu i-au putut suporta din propriul salariu. Ca atare, ele au fost plătite din fondurile sindicatului, iar după cîştigarea proceselor „Impact” s-a îndreptat împotriva primăriilor pentru recuperarea banilor cheltuiţi. Marius OrosanuIniţial suma totală s-a ridicat la circa 20.000 de lei, din care pînă la începutul lunii februarie s-au încasat în jur de 5.000 de lei. „Practic ne-am judecat tot anul 2009. Nu avem nici un cîştig de aici pentru că banii s-au cheltuit deja pentru aceste expertize”, ne-a declarat Marius Oroşanu, fost lider „Impact”, pe vremea căruia s-au deschis procesele cu administraţiile locale. Printre primăriile care au dat sau încă mai au de achitat bani sindicatului de la DGASPC sînt Săveni, Flămînzi, Pomîrla, Şendriceni, Mileanca, Corni, Vlădeni, Răchiţi, Vîrfu Cîmpului. În cazul în care acestea nu vor plăti de bună voie, atunci „Impact” va fi obligat să recurgă la executarea silită.