EXCLUSIV: Țurcanu i-a amenințat pe Sorescu și Iliuță la sediul PNL: Vă desființez

Conflictul din PNL Botoșani declanșat de încercarea lui Florin Țurcanu de a-l impune copreședinte în locul său pe Mihai Țurcanu capătă accente tot mai violente.

 

Duminică dimineață, la sediul partidului din strada Teatrului a avut loc o ședință a Biroului Politic Municipal al vechiului partid liberal, care s-a întrunit să discute ultimele evenimente din cadrul organizației județene. La ședință a venit și copreședintele condamndat al PNL Botoșani, care a proferat amenințări la adresa șefilor de la municipiu, vizați în principale fiind Viorel Iliuță și Gheorghe Sorescu. Anticipând votul împotriva sa și a fratelui Mihai Țurcanu, Florin Țurcanu le-a transmis că nu se va ține cont de hotărârea luată de filiala de la municipiu, că Bucureștiul hotărâște, transmițându-le totdată intenția de a dizolva organizația de aici fiindcă nu ar funcționa.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40296:Senatorul care poarta vorbele PNL-ului, amenințări pornografice în scandalul liberal! ]]

Florin Țurcanu a mai arătat că Viorel Iliuță nu este în măsură să conducă această structură și că, probabil, îl va impune pe Viorel Grigoraș. Totodată, i-a transmis lui Gheorghe Sorescu faptul că îl bate la orice rundă de alegeri. Viorel Iliuță, președintele organizației municipale a fostului PNL Botoșani, a reacționat și i-a reproșat lui Florin Țurcanu că a derulat acțiuni în afara organelor statutare doar pentru a-și impune fratele copreședinte și că liderii de la municipiu au aflat din presă de toate aceste acțiuni. Deși i s-a cerut să rămână la ședință, Florin Țurcanu, după ce a proferat amenințări, a plecat val-vârtej din sediul partidului. (S.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40300:Țurcanu iese la suprafață – primele declarații după scandalul cu Mihai și Sorescu ]]