EXCLUSIV: „Subprefecta” de Botoşani s-a dat singură pe mâna ANI

Noul subprefect al judeţului Botoşani a trimis vineri o adresă Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care solicită punctul de vedere al instituţiei faţă de situaţia sa. Acuzată fiind de incompatibilitate deoarece o asociaţie pe care o conduce derulează un program european, Elena Coşman a decis să ceară din propria iniţiativă poziţia ANI.

 

Mai bine să decidă ANI

 

Ea vrea ca inspectorii de integritate să precizeze dacă „funcţia poate fi considerată incompatibilă cu statutul de înalt funcţionar public, în condiţiile în care nu voi fi în situaţia de a emite un act administrativ sau să închei un act juridic ori să iau sau să particip la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice” de natură să-i producă un folos material ei sau rudelor apropiate.
Elena Coşman a menţionat că face voluntariat în respectivul proiect şi că finanţarea pentru respectivul proiect a obţinut-o când era şef serviciu la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), unde de asemenea avea statut de funcţionar public şi unde nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.
„Oricum, din câte ştiu eu, din momentul în care se produce starea de incompatibilitate ai la dispoziţie 15 zile pentru a opta pentru una dintre funcţii, iar eu abia săptămâna aceasta am fost numită subprefect”, a arătat Elena Coşman.

 

"Eu nici nu ştiu cum este uşa DNA-ului"


Pe de altă parte, noul subprefect respinge informaţiile potrivit cărora ar fi anchetată de DNA. Ea a arătat că a primit NUP de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani încă din 2009 într-un dosar privind accesarea unor fonduri europene după ce procurorii au constatat că, în realitate, nu ar fi ajuns încă să cheltuiască nici un euro din fondurile obţinute prin SAPARD şi că a reziliat contractul înainte ca asociaţia în activitatea căreia era implicată să fi apucat să primească măcar un euro.
„Cu procurorii de la DNA nici nu m-am văzut la faţă, mi-au dat neîncepere din start, eu nici nu ştiu cum este uşa DNA-ului. Dacă nu primisem nici un euro, ce să deturnez?” a mai spus Elena Coşman.
Fosta directoare economică de la DSVSA Botoşani va fi învestită în funcţie luni dimineaţă, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Palatul Administrativ.
 
CITEŞTE ŞI:

Noua „subprefectă” de la Botoșani: Eu nu cred că voi fi invizibilă!