EXCLUSIV : Secretarul lui Ţurcanu – şef la o unitate controlată de PDL

 

Fostul secretar coordonator al PNL Botoşani este de jumătate de an director la o instituţie controlată de PDL. Radu Judele (foto), care căpătase funcţia politică în rîndurile liberalilor la cîteva zile după alegerile interne din septembrie a anului trecut, a susţinut în luna februarie un concurs pentru ocuparea postului de director executiv al Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene (DADJ) Iaşi.

Şef la CJ-ul condus de Simirad

Este vorba de o unitate subordonată Consiliului Judeţean condus de democrat-liberalul Constantin Simirad, un fel de Direcţie Judeţeană de Drumuri şi Poduri de la Botoşani în variantă ieşeană. Deşi iniţial la concurs s-au înscris trei persoane, printre care şi şeful de pînă în 2008 al unităţii în cauză, pînă la urmă Judele a candidat singur, a cîştigat funcţia şi a devenit unul dintre puţinii liberali directori la o unitate de stat aflată sub controlul PDL. „Cum a devenit director? Prin concurs, simplu”, ne-a spus Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani. După dobîndirea postului Judele a fost nevoit să renunţe la funcţia de secretar coordonator al PNL Botoşani, care i-a revenit lui Stelian Pleşca.

Şi director la stat, şi patron

În urmă cu aproximativ o lună Radu Judele a vrut să demisioneze de la DADJ. Şi asta pentru că era administrator la RJR Internaţional, firmă axată tocmai pe lucrări la drumuri, care lucra inclusiv la cele judeţene din Iaşi. Fiind astfel acuzat de incompatibilitate, el a intenţionat mai întîi să renunţe la postul de la DADJ, însă a fost convins de Simirad să îşi pună alt om în loc la firmă. "L-am rugat să rămînă la şefia Drumurilor Judeţene şi să renunţe la firma respectivă. Este un specialist de care avem nevoie, pentru că nu găsim pe altul mai bun", a declarat presei ieşene preşedintele CJ Iaşi. Societatea în cauză a avut contracte inclusiv la drumurile judeţene din Botoşani.

Judele, sprijinit de deputatul Ţurcanu, a fost numit şi nu ales în funcţia de secretar coordonator al PNL Botoşani, iar susţinerea sa în detrimentul primarului de Săveni Relu Tîrzioru, cel care ocupa înainte postul, a fost unul dintre motivele pentru care edilul şef s-a distanţat de actuala conducere a PNL Botoşani. El a reproşat tocmai faptul că funcţia a fost dată unui democrat-liberal.