EXCLUSIV : Primăria Curteşti şi-a tras sediu de 17 miliarde cu plasmă şi mansardă

 

În plină criză economică administraţia din comuna vecină municipiului s-a mutat într-un sediu pentru ridicarea căruia a cheltuit 1,7 milioane de lei. Construcţia acestuia a început în 2007 şi s-a finalizat spre sfîrşitul anului trecut, astfel încît, în luna noiembrie angajaţii s-au mutat în noua clădire. Aceasta este amplasată în imediata vecinătate a celei vechi, are demisol şi mansardă cu birouri. Odată cu mutarea s-au cumpărat mese de lucru noi, scaune şi inclusiv o plasmă sănătoasă pentru biroul primarului. „Dacă ne-am mutat în casă nouă am luat totul nou. Avem exact ce trebuie unei primării europene suburbane”, ne-a declarat primarul Dumitru Viţel.

Lucrare începută de firma de casă a liberalilor

Aproximativ jumătate din lucare a fost executată de firma acum falimentară Dany Ema, abonată la investiţii pe banii primăriilor în guvernarea liberală, cînd de altfel s-a şi demarat ridicarea noului sediu. Apoi, ea a fost preluată de Crist Flor, o societate despre care primarul de Curteşti susţine că nu ştie prea multe, doar că ar fi din comuna Roma. „Banii se dădeau în funcţie de executarea lucrărilor. Norocul nostru a fost că nu s-a apucat să sea dea prea mulţi bani primei firme şi cel care a venit apoi a reuşit să se descurce cu ce bani a rămas”, a mai spus primarul de Curteşti.

Peste 100.000 lei/angajat

Clădirea are o suprafaţă construită la sol de 174 metri pătraţi şi una utilă de circa 450 mp. Din suma totală cheltuită 1,2 milioane lei au fost asiguraţi de Guvern, iar restul suportaţi din fondul de rulment al Primăriei Curteşti. Cu aceşti bani s-a făcut inclusiv un gard şi s-a amenajat o parcare. Instituţia are doar 14 angajaţi, ceea ce înseamnă că pentru fiecare dintre ei s-au cheltuit peste 100.000 de lei pentru a lucra într-un spaţiu nou.