Până la urmă, lista PSD pentru Parlament nu va rămâne cea votată marţi de Comitetul Executiv Naţional. Şi aceasta deoarece, nemulţumit de locul 6 care i-a fost repartizat, Ovidiu Portariuc a decis să se retragă.
A făcut-o miercuri, chiar în ziua în care social-democraţii şi-au programat să îşi depună dosarele la Biroul Electoral Judeţean. Fostul preşedinte al PSD Botoşani nu poate accepta o poziţie neeligibilă după ce a adunat aproape 16.000 de voturi în bătălia pentru Primărie şi a câştigat Consiliul Local.
“Am crezut că se va face o analiză serioasă şi corectă a candidaturilor la nivel central, dar m-am înşelat. A te baza doar pe votul delegaţilor din judeţ, care deţin 80% din voturi şi care trebuie să evalueze activitatea ta desfăşurată patru ani în municipiu nu mi se pare corect, dar dacă aşa consideră conducerea locală de astăzi, este alegerea pe care şi-o asumă. La ora actiuală, organizaţia municipală PSD nu are aproape nici un cuvânt de spus, deşi a obţinut rezultate excelente în ultimii patru ani”,
Ovidiu Portariuc, fost preşedinte PSD Botoşani.
Actualul consilier local acuză jocuri de culise menite să reducă la tăcere organizaţia municipală, cea pe care a condus-o timp de patru ani.
“Patru ani am jucat după o regulă, cea a colegiilor electorale, iar în final au schimbat regula în timpul jocului, lăsându-ne în ofsaid. Nu ştiu dacă e colegial, fair-play şi sincer vă spun că nu mai mă regăsesc reprezentat de actuala echipă de conducere. Voi rămâne un simplu membru al PSD”,
Ovidiu Portariuc, fost preşedinte PSD Botoşani.
În locul acestuia va urca Cristina Anton, prim-vicepreşedinte TSD Botoşani, care a activat la cabinetul parlamentar al lui Andrei Dolineaschi.