EXCLUSIV: Moldovean „evadat” cu maşină de lux de sub ochii frontieriştilor

 

Un moldovean i-a fentat atât pe poliţiştii de frontieră botoşăneni cât şi pe grănicerii din Republica Moldova şi a dar bir cu fugiţii după ce a fost depistat cu ţigări de contrabandă. Bărbatul şi-a abandonat actele şi a părăsit în trombă punctul de trecere a frontierei, trecând de toate filtrele de poliţişti. Ofiţerii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră au deschis o anchetă, pentru a se depista modul în care a fost gestionată situaţia.
În data de 27 mai 2011, în jurul orelor 11.00, la P.T.F. Rădăuţi-Prut, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat cetăţeanul R. Moldova, N.G., în vârstă de 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism Chrysler. În baza unor informaţii s-a trecut la efectuarea unui control amănunţit de către echipa mixtă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, în urma căruia a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în bordul autoturismului, cantitatea de 450 pachete de ţigări marca “Doina”, cu timbru  R. Moldova, în valoare de 923 lei.
Pe timpul întocmirii actelor procedurale cetăţeanul N.G. s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală şi a demarat în trombă către R. Moldova, abandonând paşaportul şi  documentele autoturismului la autoritatea vamală.S-a luat legătura cu grănicerii din R. Moldova pentru reţinerea cetăţeanului şi autoturismului însă autorităţile din R Moldova ne-au informat că persoana respectivă nu a oprit pentru control nici în P.T.F. Lipcani, R. Moldova.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscata de către organul vamal, iar cetăţeanul moldovean a fost sancţionat contravenţional cu amenda în valoare de 10.000 lei. Pe numele lui N.G., poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru trecere ilegală, iar o echipă formata din ofiţeri din cadrul IJPF Botoşani verifică împrejurările în care s-a produs evenimentul şi modul în care s-au respectat procedurile de lucru în P.T.F. Rădăuţi-Prut.