EXCLUSIV  în INTERVIUL săptămânii: Tânărul din Botoșani captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani: Uneori făceam rost de la șeful meu

Fenomenul consumului de droguri este din ce în ce mai îngrijorător la nivelul județului Botoșani. Și nu numai. De cele mai multe ori tinerii sunt cei care cad în capcana acestui flagel. Gabriel, un botoșănean în vârstă de 29 de ani, a fost captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani. Acum, spune el,  a renunțat pentru că pur și simplu se săturase să trăiască așa. 

 

Cum a început totul

 

Din motive lesne de înțeles, pe Gabriel îl vom menține într-un con de umbră, iar identitatea sa va fi protejată. Nu putem decât să îi apreciem curajul de a vorbi deschis despre partea întunecată a vieții sale dar mai ales puterea de a putea ieși la lumină, din negura drogurilor.

 

La ce vârstă ai început să te droghezi?

 

M-am drogat prima oară la 16 ani. Am fost chemat afară la o bere și de fapt nu era o bere... Când eram cu anturajul mă tot drogam. Și așa practic a început, a urmat apoi facultatea și acolo alt anturaj, dar același obicei.

 

Cât de scump te costau drogurile pe lună?

 

În primii ani nimic. Apoi, nu știu, vreo 300 de lei fiindcă eram mai mulți. Făceam rost ușor de prin cartier, se știa care și cum au. Banii pe care la început îi dădeam pe droguri îi primeam de la părinți pentru că nu lucram, mă refer în perioada, liceului, facultății. După aceea am plecat în străinătate și am câștigat singur bani.

 

Te-ai drogat și acolo?

 

Da, mult mai mult. Bine, că acolo se droghează foarte multe persoane. Uneori făceam rost chiar și de la șeful meu. Am ajuns să mă droghez și înainte de a merge la muncă. Țin minte că o dată am făcut rost de la un bărbat în vârstă de 70 de ani. Am rămas și eu surprins atunci.

 

O lume mult mai bună?

 

Cum părea lumea văzută prin ochii drogurilor?

 

O lume mult mai bună, mult mai calmă, o lume pașnică, fără războaie (râde) și nu mai aveai nevoie de nimic, de absolut nimic. Când fumezi ești foarte calm, mă detașam de tot...

 

Care a fost cel mai disperat lucru pe care l-ai făcut în perioada când te drogai?

 

Nu pot să spun că am făcut ceva anume. Când beam voiam să mă droghez mult mai mult și nu mai aveam cu ce și încercam să fac rost, dar nu cu bătăi și scandal, ești mult prea calm atunci pentru așa ceva, cel puțin eu.

 

Părinții tăi știau că te droghezi?

 

Nu, din fericire nu au aflat. fiind mai mult și plecat... Oricum, sper nici să nu afle vreodată ce am făcut...

 

”Chiar mă săturasem, simțeam că nu mai pot așa”

 

Cum ai reușit totuși să renunți? Te-a motivat ceva anume?

 

Nu neapărat. Când m-am întors din străinătate în Botoșani am zis că, gata, pun stop. Sincer, chiar mă săturasem, simțeam că nu mai pot așa. Și poți să renunți când vrei cu adevărat, mai ales dacă e vorba de canabis. Canabisul e un drog ușor și poți să renunți când vrei.  Eu am fumat doar canabis și hașiș, altceva nu m-a interesat, nu am fost curios.

 

Mai ai momente când simți nevoia să te droghezi ?

 

 Sincer, nu îmi pare rău că am renunțat. Aș putea să mă apuc când vreau, dar pur și simplu nu mai simt nevoia. Acum pot să-ți zic că, dacă sunt nervos, simt nervii altfel, când mă drogam nu îi simțeam. Dacă fumam nu puteam să mă enervez ... (zâmbește).

 

Asemenea lui Gabriel sunt alți zeci de tineri în orașul nostru. În timp ce unii conștientizează faptul că nu este bine ceea ce fac, alții se afundă tot mai mult și astfel drogurile le distrug viața.

 

Se poate spune, într-un paradox ironic, că Gabriel este un tânăr extrem, extrem de norocos. Pe lângă faptul că a reușit să iasă din această perioadă a vieții sale, cu adevărat de apreciat este faptul că nu a căzut în capcana etnobotanicelor sau a altor tipuri de halucinogene chimice care să-i afecteze sănătatea și să-l reducă la stadiul de legumă.

 

Pentru că, se știe, nu toți au acest… noroc!

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL