EXCLUSIV: Doi consilieri de la municipiu plus o profesoară din Flămânzi preiau conducerea Inspectoratului Școlar

Dacă pentru majoritatea instituțiilor s-a stabilit în Biroul Politic Județean al PNL Botoșani desfășurat vineri seară doar viitorul director general, în cazul uneia s-a căzut deja de acord și asupra adjuncților.

 

Este vorba despre Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), pentru care liberalii au făcut nominalizări pe toate cele trei funcții de conducere.


Astfel, Daniel Botezatu ar urma să ocupe postul de inspector școlar general, iar Paul Octav și Rodica Abăcioaei funcțiile de inspector școlar general adjunct.


Toți trei sunt aleși locali, primii doi fiind consilieri municipali, iar al treilea consilier județean, fost director la Şcoala Gimnazială Ion Bojoi Flămânzi.


Ada Macovei nu a intrat în calcule întrucât este sprijinită pentru dobândirea unui post în structura centrală a Ministerului Educației.


Liberalii ar fi primit mesaje de la Gabriel Hârtie, actualul conducător al IȘJ Botoșani, că este dispus să se retragă atunci când i se va cere să facă acest lucru.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store