EXCLUSIV : Conţac şi Vlas s-au unit pentru o lovitură de 10 milioane euro

 

Două dintre cele mai importante firme de construcţii de drumuri şi-au unit forţele pentru cîştigarea unei lucrări uriaşe din punct de vedere financiar. “Transporturi Auto” condusă de Constantin Conţac şi “Tehnic Asist” controlată de Mirel Vlas s-au asociat pentru a participa la o licitaţie organizată de Consiliul Judeţean.
contac
Lucrare finanţată cu 40,3 milioane de lei

Companiile au participat împreună la procedura de achiziţie publică pentru modernizarea drumului judeţean Cristineşti – Suharău – Oroftiana. Proiectul vizează fluidizarea traficului spre graniţa cu Ucraina, de la Racovăţ şi implicit reducerea timpului de deplasare pe o lungime de 13 kilometri. Suma totală obţinută prin Programul Operaţional Regional pentru acest obiectiv de investiţie este 40,3 milioane de lei, din care 3,7 milioane de lei vor fi asiguraţi de la bugetul de stat, iar aproximativ 2% va reprezenta contribuţia Consiliului Judeţean. “E mai bine dacă se asociază decît dacă ajung să se bată în preţuri proaste”, ne-a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedintele CJ. La licitaţie nu s-a mai prezentat nici o altă societate, însă pentru că nu s-a semnat deocamdată contractul reprezentanţii CJ refuză să facă publică suma cu care s-a adjudecat lucrarea.

În 2009 s-au bătut pe circa 12 milioane de euro
“Dacă nu au fost contracandidaţi e clar că nu vor fi contestaţii. Aceasta înseamnă că locuitorii din zonă, cel mai tîrziu în toamn anului viitor, se vor bucura de un drum asfaltat”, a mai spus Cristian Achiţei. Contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a semnat la finele lunii octombrie a anului trecut. Transporturi Auto şi Tehnic Asist au ajuns să se asocieze după ce în 2009 compania controlată de Constantin Conţac a contestat două lucrări de mai multe milioane de euro atribuite de CJ firmei conduse de Mirel Vlas şi a reuşit în final să le cîştige. Este vorba mai întîi de modernizarea DJ 294 Mihălăşeni – DN 24 C, km 22 + 100 – 29 + 160, lucrare pentru care contractul a fost încheiat la o valoare de 8,6 milioane de euro. Iniţial obiectivul a revenit societăţii Tehnic Asist, numai că Transporturi Auto a contestat rezultatul, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a dat dreptate. A doua lucrare vizează modernizarea celebrului drum Vorona – Vorona Mare – Joldeşti – limită judeţ Suceava distrus de camioane. Iniţial Transporturi Auto a pierdut licitaţia, a formulat plîngere la CNSC, aceasta a dispus reevaluarea ofertelor, firma controlată de Constantin Conţac a fost apoi declarată cîştigătoare de CJ, noul rezultatul a fost contestat în instanţă şi după luni de procese i s-a încredinţat lucrarea de 11,5 milioane de lei.
Drumul cîştigat acum de cele două firme este de piatră.