EXCLUSIV: Conducerea DGASPC face dovada deciziei Curţii de Apel - VEZI actul

 

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a intrat în posesia unui certificat emis de către Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin care se comunică faptul că, s-a admis recursul formulat de instituţie în litigiul privind tăierile salariale în proporţie de 25%, fiind astfel respins cel înaintat de Cartel Alfa.
Şi asta în condiţiile în care nu mai târziu de vineri, 16 septembrie 2011, aceeaşi Curte de Apel Suceava şi-a pus ştampila pe un act juridic prin care sentinţa era clar pentru cei aproape 100 de salariaţi ai DGASPC Botoşani. (G.E.)